În weekendul ce tocmai s-a terminat, am fost la Căsoaia Bike, Run & Fun, eveniment organizat de Racing Bike Pro Arad. Duminică a fost proba de alergare montană, unde am participat la tura de 12 km, în timp ce sâmbătă am fost susținătoare pentru categoria MTB Race (26 de km) a bicicliștilor. În paralel, s-a desfășurat MTB Elite- 52 km.
Totul s-a întâmplat foarte repede, iar lucrurile pe care le-am făcut au fost puțin diferite de ceea ce citisem înainte (la Carmen, la dive și în restul grădinii internetului). Duminică dimineața m-am trezit foarte greu. Poate din cauza agitației care a fost în tot campingul Căsoaia, unde noi ne-am cazat la mii de stele, poate din cauză că Ricardo Caria și băieții de la D-cent Band nu s-au oprit decât târziu în noapte din concertul lor. Poate din cauza alcoolului din sângele vecinilor gălăgioși sau a poieniței cam înclinate pentru campat. Cert e că duminică totul a fost pe repede înainte: trezit, mic- dejun, pregătit, încălzit, dureri de spate.
Și startul. M-am poziționat destul de în față printre concurenți și prima porțiune de traseu am alergat un pic peste ritmul meu, împinsă fiind de valul care venea din spate. Nu a ținut mult această primă porțiune de alergat pe asfalt, pe fals șes, că am intrat pe forestier. Urcare scurtă ușoară, după care urcare înclinată, susținută. Și blocajul meu. Astfel că „prima mea alergare montană” a fost, de fapt, mers la deal prin pădure pentru vreo 20 de minute și o coborâre cam abruptă de vreo 13 minute de partea cealaltă a dealului. Traseul a avut forma unui triunghi și ceea ce m-a adus pentru un scurt interval de timp în față a fost alergarea pe plat de la sfârșitul coborârii, unde am depășit niște concurente și un domn care mă depășiseră pe urcare. Această porțiune finală a fost și singura unde am simțit că alergările anterioare m-au ajutat. Restul traseului mi-a arătat cât de nepregătită sunt pentru ce urmează weekendul viitor, lipsa de forță din picioare, lipsa rezistenței pe urcări, incapacitatea de a mă conforma unei strategii, răsfățul privind resursele și trasul de mine.
Poza aceasta surprinde doar o mică parte a susținătorilor mei. Și nu, nu am ieșit prima, ba dimpotrivă. Trebuie să fie și ultimul loc ocupat de cineva. Iar premiera câștigătorilor și prânzul nu se puteau face în absența mea, de aici toată agitația în momentul apariției mele la finnish.
Partea cu adevărat amuzantă este că, deși am terminat ultima concursul, am ocupat locul 3 al podiumului la categoria de 12 km feminin, deoarece la această categorie nu s-au mai înscris decât alte 2 participante.
La prima tură am scos un timp mulțumitor, comparativ cu aceeași distanță parcursă în antrenamente pe plat, pe asfalt. Deși nu am avut un scop pentru un anumit timp, fiind printre alți concurenți, mi s-au activat niște cheițe interioare care au motivat zvâcul. Și sunt niște senzații de fiecare dată când prinzi pe cineva din urmă și îl depășești, respectiv când cineva te depășește și ia distanță. La a doua tură, în schimb, mi-a lipsit determinarea- faptul că știam că am rămas ultima concurentă nu a mai reprezentat un imbold suficient pentru a mă grăbi. Iar bătăturile pe care mi le-au făcut încălțările m-au făcut să mă prințesesc și mai mult.
Puteam să trag mai mult de mine, puteam să fiu mai ambițioasă. Știu asta despre mine. Dar, amintindu-mi iar și iar, pentru intervale scurte, motivul pentru care am început să alerg, am zis că nu e cazul. Și dacă pot să-mi golesesc mintea așa, o să rămân devotată acestei metode. Măcar acum am o tură de experiență și până data viitoare o să știu să corectez anumite greșeli!
3 Pingback-uri