E un moment când mi-e tare dor de oamenii pe care nu îi mai am lângă mine, pe care i-am avut și pierdut, neintenționat, dureros sau voit, asumat, pe care i-am îndepărtat, pe care i-am rănit, pe care i-am ocolit, care m-au părăsit. Îmi e dor de o mare parte din trecut și de tot ce ar fi putut fi altfel, mă simt frământată de niște alegeri care m-ar fi putut duce altundeva, tânjesc după o reconfigurare a realității din capul meu, mă cert, mă împac, mă frământ. Vorbeam aseară despre control, degeaba.
Mi-e tare dor de tine, știi?
Stau în balansoarul din grădină și mă uit la dărâmăturile așezate grămadă dincolo de gard și mișcarea asta, du-te-vino, du-te-vino, e o pendulare conștientă, ritmică, posibil clișeistică, între trecut și prezent, cu intensitate descrescătoare, între real și fantezii, între alegeri asumate și doruri. La intervale scurte, cu un singur picior îmi iau avânt, mă amețește singură trăirea. Totul va fi altfel decât cunoșteam a fi. Clădim construcții noi pe temelii vechi, arhitectură curată, nu metafore. Bucăți fragmentate din trecut vor susține planuri noi.
Cepari cel verde, pătura, umbra. Lista extrem de scurtă. Momentele extrem de pline.
Pariul. 1 an. Tiic- taaac.
9 august. 2 ani.
Mi-e tare. tare dor.
1 Pingback