Plaja cu gânduri

Cindrel în alergare- primul meu semimaraton montan

Pe 8 august, ziua pe care o rememorez ca fiind ziua dinaintea sfârșitului lumii personale. am participat la primul semimaraton montan. Traseul a avut aproximativ 20 km, cu diferență de nivel +1100m. A fost o experiență grozavă!

Am luat startul cu 2 prieteni, dat fiind faptul că primii 7 km din traseu au fost comuni pentru maraton și pentru semimaraton. El a participat la maraton, ea la semimaraton. Ne-am poziționat cam la mijloc, astfel încât să nu fim în prima linie a concurenților, să ne depășim ritmul din prima bucată de alergare.

Când l-am pierdut pe el din vedere, destul de repede după ce am început alergarea, ascultam melodia asta și am zâmbit.

Timpul a început să treacă, o vedeam și pe ea cum se depărtează, pe urcare. Nu am putut să țin ritmul, zâmbesc în momentul când aud în căști:

”So you can survive when law is lawless (right here)
Feelings, sensations that you thought was dead
No squealing, remember that it’s all in your head”

Și m-am liniștit și m-am reîntors la ritmul meu. Eu cu mine, în lumea din capul meu.

Primii 7 km au fost în majoritate urcare. Porțiunea prin pădure a fost suportabilă, însă ieșirea prin poiana Găujoara, înspre Șaua Bătrâna, în soare arzător și cu oboseală în picioare (deja!), a fost coșmar. Mă depășeau concurenți în alergare pe potecile strâmte și eu nu puteam face nimic pentru a îndrepta situația. Și nici pe bucățile cu înclinare mai mică nu puteam să trec în alergare, a fost un mers continuu. Și deși nu am plecat la drum cu obiective de atins, am precizat deja aici cum stă treaba cu compeF cancertivitatea și cum se activează pe dinăuntru niște energii pe care nici nu bănuiești că le ai. Am parcurs primii 7 km în peste o oră. De la km 7 până la 12, am fost singură. M-a depășit un cuplu și cam atât. Solitudinea nu e constructivă, indiferent de cât de verde e mediul ambiental și cât de multe sunt întrebările fără răspuns, dorurile, frustrările, durerile. Și semnele întâlnite pe drum… Și mi-am propus să găsesc niște suflete, să mă țin de ele. Ceea ce s-a întâmplat după punctul de alimentare de la km 12, când din urmă au venit mai mulți concurenți deodată, după o porțiune destul de lungă de plat. Un cuplu s-a hidratat pe repede înainte și fuga pe traseu. Eu, hop- țop, după ei. M-am încurajat că e momentul să încep să trag de mine, să uit de încălțările care începeau să mă jeneze, să las prințeseala pentru alte dăți, să mă concentrez asupra fiecărui pas. Oameni faini ”țintele” mele- nu erau la prima participare, aveau ritmuri foarte apropiate și se motivau unul pe celălalt. Ea avea căști pe urechi, mai țipa câte 3 cuvinte pe linie melodică, el o privea cu drag. Eu pe amândoi, de la proximitatea pe care mi-o lăsa traseul, din nou cu porțiuni de urcare, dar muult mai dulci. 12 km, 2 ore.

Și am mers, și am mers, destul de mult în alergare, până într-un vârf de deal, unde traseul făcea stânga scurt, spre o urcare mult mai accentuată. Ei au mers înainte, eu după ei. Când și-au dat seama că au ratat traseul, eu eram mai aproape de poteca marcată și practic, le-am luat-o înainte.

Și eram obosită și noua urcare, bruscă și aparent interminabilă, m-a demoralizat și m-a făcut să slăbesc pasul. Când m-a prins din urmă Alina- din Timișoara, la a patra alergare montană, cu adidași mov foarte faini. Am vorbit diverse, eu nu mai aveam suflu, ea avea răbdare și a stat cu mine până am parcurs toată urcarea. Nu contenea cu încurajările, cu o voce blândă, dar fermă, cu pasul în ritmul meu, cu mâna întinsă, cât să-mi prindă moralul picat.

O întreb dacă știe ce distanță mai avem, ea-și verifică sursele și îmi răspunde că aproximativ 4 km.

-”Scoatem sub 3 ore, ce zici?” mă întreabă ea, zâmbind.

Mă uit la ceas: 2 ore 44 de minute. Ne îndreptam spre vârful Oncești (1713 m), știam că urmează coborârea finală, i-am răspuns afirmativ.

Și atunci a început momentul de eliberare, de tras mai tare, mai repede, ca și cum atunci am fi început alergarea. Pas cu pas. Alina, mulțumesc că m-ai scos din negrul limitelor mele, să fie mov! Mulțumesc, Andreea&Dan, pentru inspirație, sfaturi & model!

Am scos 2 ore, 58 de minute la primul meu semimaraton montan, pe un traseu de stări, rememorări și gânduri alambicate. Atmosfera de concurs foarte faină, mulți voluntari care încurajau concurenții pe parcursul turei, traseul provocator, poteci cu povești, oi liniștite și ciobani mirați, turiști veseli, vreme bună.

2 comentarii

Adaugă comentariu