Am petrecut weekend-ul în județul Caraș- Severin, între Caransebeș și Reșița, mai exact între localitățile Brebu Nou și Gărâna, pe malul lacului de acumulare Trei ape. Lacul este situat în Parcul Național Semenic, iar apele care îi dau numele sunt Semenic, Grădiște și Brebu.

Am plecat vineri seara, pe varianta Timișoara-Lugoj- Caransebeș. Drumul de după Caransebeș până în stațiune este foarte bun, un Transfăgărășan la scară mai mic din punct de vedere al virajelor și diferenței de nivel, din scurt. Dar am ajuns târziu, trecuse de miezul nopții, și planul nostru de întins corturile a trebuit să sufere niște modificări, date fiind aglomerația din camping, gălăgia de la terasa unde se făcea karaoke zgomotos (țipat!) și atitudinea foarte ostilă a proprietarului. Așa că am ieșit din perimetrul respectiv și ne-am căutat cazare singuri, pe malul lacului.g1

Drumurile pe malurile laterale ale lacului sunt extrem de proaste. Îngrozitoare! Din nou, aglomerație și aici. Și foarte, foarte, foarte, foarte multă mizerie. Un mal întreg de gunoaie- peturi, sticle, plastic, doze, căcați, hârtii. Toate însemnele civilizației într-un spațiu natural unde reconectarea la natură trece la minus, deși ar avea resurse generoase. Pe partea dreaptă a drumului, pe malul care era lin pe porțiuni mari și abrupt doar din loc în loc, era plin de corturi întinse, rulote și mașini, mese și scaune și chiar generatoare de curent pentru lumină și manele și deșeurile menajere aferente, colectate în saci, întregi sau rupți sau absenți. Iar în stânga drumului era un deal, care dădea într-o poieniță, devenită wc public. Lacul de 45 de hectare este o binecuvântare în zilele călduroase. În stațiune există un ponton la mal cu șezlonguri, iar alte două pontoane, mult mai faine și depărtate de zgomotul de la mal, sunt în mijlocul apei. Hidrobiciclete și bărci cu vâsle în derivă, copii mici care se aruncă fără grijă în apa adâncă, oameni mari cu echipament de scufundare, undițe întinse la mal, mâl care înghite GoPro-uri și selfie-stick-uri, doamne și domnișoare dezbrăcate de soare și curioși, priveliștea deluroasă în depărtare și luciul apei împrejur- ai putea să ierți multe din neajunsurile locului, mai puțin neghiobia celor cu bărci cu motoare care se dau în Parc Național, sfidând orice urmă de bun simț și empatie și respect. Și armonia s-a înecat în același timp cu conștientizarea faptului că niște urări lipsite de evlavie îndreptate spre nenorociții respectivi sunt singura măsură pe care o poți lua. E foarte, foarte, foarte, extrem de departe ideea că locul reprezintă o oază de liniște și relaxare!

g2

Ne-am întors acasă prin Reșița (minunat oraș mâncat de comunism), trecând prin Gărâna (sau Wolfsberg), renumită pentru Festivalul de Jazz, al cărui istoric de desfășurare a pus deja localitatea pe harta evenimentelor culturale anuale și prin Văliug, stațiune amenajată, cu multe pretenții. De bine sau de rău.

Realitatea este dezolantă. Pur și simplu nu-mi dau seama care este rostul infrastructurii, dacă nu știm să o folosim corespunzător și ajungem să distrugem toate locurile la care avem acces.