Am ajuns în weekend pentru prima oară la domeniul schiabil Transalpina, între Obârșia Lotrului și Voineasa. Am plecat din Arad pe varianta Timișoara- centura Lugojului- Caransebeș- Hațeg- Petroșani. Am mai parcurs traseul în acest sens până la Ohaba de sub piatră (după Hațeg) vara trecută, când am urcat pe Peleaga. Iar în apropiere de Petroșani, tot vara trecută am descoperit cea mai frumoasă peșteră, Peștera Bolii, în apropierea Cetății dacice de la Bănița.
De la Petroșani, am trecut prin Jieț și am părăsit județul Hunedoara, cu drumuri curate, mult mai accesibile decât cele din județul Vâlcea. De la Obârșia Lotrului, am trecut pe lângă domeniul Transalpina și stațiunea Vidra și ne-am oprit tocmai în satul Voineasa, unde cu greu găsisem cazare pentru weekend.
Practic, și sâmbătă, și duminică, am făcut distanța de aproximativ 30 de km între cazare și pârtie și înapoi, dar a meritat din plin trezitul de la ora 6, fără ceas! Mai ales că sâmbătă dimineața ningea ca în timpul iernilor normale, grozav. Utilajele de deszăpezire și-au făcut treaba, drumul a fost curat între cele două puncte. Numai sâmbătă seara, întoarcerea la cazare a fost cu nervi, din cauza unor „șoferi” nepregătiți. nesimțiți, veniți la munte (!) fără cauciucuri de iarnă.
Proiectul Transalpina ski resort este finalizat în proporție de 92%. Printre obiectivele care necesită finalizare este și parcare de la baza pârtiei, dar acest lucru nu ne-a afectat deloc, prin prisma faptului că ajungând printre primii turiști, în ambele zile, ne-am ales ce loc am considerat.
Am folosit cartele de 2 zile (nu neapărat consecutive), pe care am dat 150 de lei. Prețurile mi s-au părut foarte bune (mai bune decât cele de la Arieșeni; pe cele de la Păltiniș nu mi le amintesc), iar cei 9 km de pe 7 pârtii (din care am observat 4), 240 de angajați, telegondola, cele 2 stații de telescaun (nepornite din cauza vremii) și 4 stații de teleschi au concretizat contextul pârtiei mele preferate de până acum din România.
Din start, faptul că pârtia principală este prevăzută cu telegondolă care ajunge sus în 8 minute mi se pare un mare plus privind siguranța și comoditatea. Cabinele nu scârțâie, nu sunt degradate, totul arată în stare perfectă de funcționare. Personalul angajat mi s-a părut foarte atent la turiști, de ajutor privind poziționarea echipamentului în suportul cabinelor, cu voie-bună și glume de descrețit frunțile. Mi-a plăcut foarte mult că sâmbătă după-amiaza, când ninsoarea era grasă și programul aproape gata, domnii de jos au permis accesul unui turist entuziast la ora 16: 58- am stat dinadins cu ochii pe ceas. Mai ales că pe parcursul zilei, chiar și telegondola a fost oprită aproximativ jumătate de oră, din cauza condițiilor meteo potrivnice. Angajații jandarmeriei și salvamontului au fost prompți, luând măsurile care s-au impus pentru siguranța turiștilor.
Privind planul oficial al zonei, eram convinsă că mă voi desfășura pe una dintre pârtiile ușoare, cu acces la telescaun, că doar mă obișnuisem anterior cu experiența asta. Dar vremea a avut alte planuri pentru mine: ceața a împiedicat deschiderea telescaunului și celelalte două pârtii cu grad foarte mic de dificultate presupuneau urcare cu teleschiul, așa că m-am trezit față în față cu pârtia roșie. Dificultatea, în cele din urmă, a fost mai mică la fața locului decât înclinarea aparentă de sus, din telegondolă. Curaj, găină, că te tai!
Pârtia a fost minunată în prima parte a celor două zile. Spre finalul programului, aglomerația și ninsoarea, respectiv soarele și temperatura mai mare, și-au spus cuvântul. Au apărut gheață, dâmburi, accidente, intervenții de prim ajutor. Preferința mea pentru această pârtie se explică prin faptul că este suficient de largă, cu pante și platouri care alternează provocator și cu bucle existente ca alternative, cu pădurea aproape și cu proximitatea spectaculoasă a lacului Vidra. De altfel, este și singura pârtie pe care am încercat-o aici!
Pe platou există 2 variante de recreere- bar și mâncare, centru de monitori, salvamont, toalete. Locuri de masă există și pe terasa de la baza pârtiei, dar este în aer liber și este cam… răcoroasă. Altfel, problema zonei o reprezintă lipsa spațiilor de cazare din zonă, dar acest aspect pare a fi în curs de îndreptare.
De la Voineasa, am coborât spre Brezoi și am dat în E 81, Vâlcea- Sibiu. Și uite așa am mai petrecut un weekend fain.
Lasă un răspuns