Primul spectacol pe care l-am văzut la Festivalul de Teatru Clasic din Arad a fost „Avarul”, după textul lui Moliere. Paradoxal, clasicul se oprește aici-la titlul piesei, deoarece regia semnată de Cristi Juncu ne aduce în vremurile actuale, cu Alex Velea, mobile și net. Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești spune o poveste care păstrează din subiectul cunoscut avariția tatălui, intrigile sentimentale și deznodământului fericit, dar care apelează la mijloace diferite, noi, de a rezolva conflictele. Personajele sunt generice- tatăl, surioara, frățiorul, prințesa, agenta, pierzându-se identitatea consacrată- Harpagon, Eliza, Cléante, Mariana. Apar și personaje noi, menite să închege secvențele noi de acțiune.
Satira a fost prezentă pe scenă, dar în sală s-a văzut doar grotescul comediei. Spectatorii au aplaudat furtunos, aproape la finalul fiecărui act, la glume mici, unele seci. Emil mi-a zis că oamenii vin la teatru să râdă, eu prefer să plâng. În plus, spectatorilor din provincie le plac numele sonore, astfel încât Andi Vasluianu, interpretând excentric un baron local, a smuls admirația publicului (deși la premiera ultimului său film sala a fost cam goală).
14 noiembrie 2017 la 11:38
Foarte contrastant, spectacolul urmator din cadrul Festivalului, I.L. Caragiale, ”O scrisoare pierduta”, o productie a Teatrului Metropolis din Bucuresti, ce sa vezi tineri si ei majoritatea si o interpretare a piesei izbitor de clasica. E bine sau rau? Apropos despre tema modernizarii teatrului. Eu iti impartasesc impresiile cum ca regia spectacolul trupei din Ploiesti, lasa foarte mult de dorit. Daca ajungem sa vedem si pe scena teatrului, jargonul cotidian si nonvalorile ridicate la rang, cand satira trece granita frumosului sau bunului simt teatral si o da in ridicolul curent, cu Alex Velea in el degigur, atunci te intrebi, de ce nu, la fel de bine stateai acasa si te uitai la televizor. Eh….dupa cum spuneam, chestiunea delicata este faptul ca publicul a fost extaziat si multumit in mare parte de reprezentatie, asa ca pana la urma, fiecare este liber sa-si aiba propriile pareri, nu inseamna ca daca noua nu ne-a placut si asteptam de data asta poate un Molier mai clasic, sau cu bun simt cel putin, piesa nu a fost primită cu mare succes de catre publicul aradean. Schimbarea inseamna evolutie, desi poate, in cazul teatrului, involutie. Cu mentiunea ca nu sunt impotriva renuntarii treptate la clasic si modernizare in schimb, dar cu conditia desigur sa nu ne batem joc de teatru. Aceste pareri sunt si raman personale.