Nu se terminase încă Festivalul European al Spectacolului- Festival al Dramaturgiei Româneşti de la Timișoara când am găsit întrebarea asta. Aveam deja bilete la spectacolele pe care doream să nu le ratez, peste vară, în ciuda pauzelor din stagiune, am profitat de programul Teatrului de vară din Arad, bifasem și reprezentații ale spectacolelor selectate pentru Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad din luna mai și, cu toate acestea, nu am avut un răspuns imediat la întrebarea „Tu de ce mergi la teatru?”.

La început, am crezut că merg la teatru ca aspect cultural. Am început să fiu spectator al teatrului clasic, în sensul clădirii care impune rigori de conduită și al reprezentațiilor standard, care nu își negociau construcția, pentru ca apoi să îndrăgesc iremediabil teatrul contemporan, jucat în spații nu tocmai convenționale, unde un dialog spumos se completează atât de bine cu un pahar cu arome dulci. M-am îndrăgostit de teatrul neconvențional, care își ajustează libertatea prin îndepărtarea de stereotipuri. Dar există și piese proaste, inevitabil. Că nu sunt toți actorii mulțumiți de evoluția artei sau că există sali de teatru neîncăpătoare pentru anumite spectacole, este doar o balanță înclinată alternativelor.

Vreme îndelungată am crezut că merg la teatru pentru povești. Pentru a trăi altă realitate, pentru a fugi doar puțin de mine, pentru a mă regăsi apoi mai bogată. Îmi plac poveștile, mi-e dor de povești, de cele cu scenarii atât de amănunțit asumate, că nu realizezi momentul în care piesa care se joacă pe scenă este chiar istoria ta și cele pe care le trăiesc obiectiv, cu detașare narativă. Îmi plac poveștile care se construiesc din nimic, în care decorul este simplist. Și cele spuse altfel. Îmi plac spectacolele unde imaginația spectatorului este liberă să intervină în desfășurarea acțiunii, piesele care apelează la substituiri care să compenseze concretul, iubesc metaforele și toate jocurile cuvintelor. Imi plac replicile cu sensuri și subînțelesuri, dialogurile efervescente, dinamica stărilor pe care le încerc eu, ca spectator, în timpul reprezentației sau amprentele lăsate ulterior, în minte și în suflet.

A urmat un blocaj emoțional adânc și am mers la teatru să plâng, să eliberez niște dureri, să mă apropii de mine. Să mă trezesc pe dinăuntru, să-mi resetez valorile traiului frumos. În era Facebook, în care oamenii de rând și restul se află doar la un „add friend” depărtare, aprecierea și fanatismul sunt mai facil manifestate. Și asta am făcut și eu, am mers la teatru pentru că oamenii sunt încă frumoși. Merg la teatru să găsesc întrebările care să mă aducă mai aproape de răspunsurile reperelor mele.

Acum știu. Merg la teatru pentru aplauze. Și pentru minutele de final când actorii reapar oameni în fața publicului, cu ochii încărcați de emoție, cu sufletul dezgolit între realitatea lor și cea a rolului jucat, cu zâmbetele timide de început, lărgite treptat de aprecierea celor pentru care au jucat. Merg la teatru pentru transfigurarea aia de câteva secunde de consum emoțional și trăiri încinse și gânduri nerostite. Merg la teatru pentru a prinde privirea actorilor în privirea mea, pentru niște îmbrățișări și salvări virtuale. Restul e curiozitate, neastâmpăr și toate cele de mai sus.

***

În București urmează Festivalul Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, în perioada 10–22 octombrie 2016. Cea de-a patra ediţie marchează şi întoarcerea acasă a instituţiei, după ce în noiembrie 2015 a suspendat spectacolele de la sediu, ca urmare a legii care interzice desfăşurarea de activităţi publice în clădiri cu risc seismic ridicat. Actualizarea expertizei, făcută cu cele mai moderne mijloace disponibile, a demonstrat că imobilul nu se încadrează la clasa I de risc seismic.

blv