Înaintea reprezentației „Pisica verde” din cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești a avut loc lansarea „Cărții cu Pisica verde”, o lucrare de însoțire a spectacolului, o încercare de a învinge fragilitatea teatrului, a timpului real. Dramaturgul Elise Wilk, scenografa Irina Moscu și regizorul Bobi Pricop au fost prezenți la Timișoara și au declarat că și-au propus să facă teatru pentru adolescenți, deoarece ei sunt categoria de public etichetată ca fiind dezinteresată de teatru. Pisica verde a fost tradusă în șase limbi, publicată în mai multe antologii, prezentă în spectacole lectură în Germania și Italia, cu două montări cu trupe de studenți în Rusia, o montare la unul dintre cele mai importante teatre din Elveția și până acum patru montări profesioniste în România, inclusiv teatru radiofonic.

pisica-verde

Pisica verde este, așadar, un spectacol pentru adolescenți, un spectacol altfel, care caută să ajungă la spectatori prin mijloace adecvate. Pisica verde este și substratul unei lumi imaginare. Conceptul „silent disco” nu este doar o soluție tehnică de concepere structurală, ci și exemplul concret și actual de însingurare contemporană. Spectacolul se desfășoară într-o lume fără granițe, nu mai există delimitare clară între scenă și public. Actorii interacționează foarte puțin între ei, dar toți se adresează direct auditoriului, mărturisind puncte de vedere asupra aceluiași eveniment. Spectatorii sunt parte din context, prezenți la monologurile tinerilor. Decorul de interior de club este impresionant și neașteptat, atmosfera este energizantă prin dinamismul actorilor și prin jocul de lumini și sunet. Primul pas pentru a te integra este să-ți păstrezi pe urechi căștile primite la intrarea în sală. Altfel, dacă renunți la ele chiar și pentru un moment, pierzi semnificații, capeți detașarea.

„Ți-ai imaginat vreodată o pisică verde? Să știi că e o chestie cât se poate de frumoasă, crede-mă pe cuvânt. Nu știu cum să-ți explic. Imaginează-ți o pisică normală. Cu dungi sau simplă. Și după aia gândește-te la aceeași pisică, numai că verde. Arată super mișto, cumva ireal”

Pentru unii adolescenți, superstițiile sunt foarte importante. Pentru alții, cocktail-urile de pastile sau vodka. Părinții lor sunt absenți, plecați, alcoolici sau doar dezinterasați. Sunt îndrăgostiți, obsedați sau indiferenți. Sunt în clasa a X-a și a XI-a și problemele lor sunt ușor de generalizat. Distribuția publicului în sală m-a făcut să stau pe jos, lângă niște puștoaice de liceu. Le-am urmărit constant reacțiile, schimbul de priviri și ochii, veseli sau îngroziți. Deznodământul spectacolului confirmă ideea că experiența senzorială originală facilitează transmiterea mesajului într-un stil mult mai apropiat și potrivit vârstei, despre empatie, alegeri și atenționări.

Pisica verde a fost o experiență teatrală cu totul diferită și mi se pare de minunat că am văzut tocmai la Timișoara spectacolul Teatrului Luceafărul din Iași. De neratat!