De ziua dorului, eu zilnic m-am gândit la îngeri
și mă ridic pe vârfuri să ating,
să simt, să prind lumina dintre nori,
așa cum te cuprind pe tine din memorii,
așa cum te prindeam pe tine când erai
aici, reper în a cunoaște cine-mi sunt.
Când dorul naște monștri și dureri
și vieți în paralele și condițional-trecut-
eu caut semne în care să-mi apropii
trecutul tău la tenta ternă, gri
a viitorului ce mă umbrește și mă-ndepărtează
de tot ce este, de ce nu poate fi.
Mi-e dor tactil de tine, tiptil, de-o-mbrățișare,
de povești, bârfe și sfaturi și poze ne-puține.
Acum nimicul. Trăiesc singurătatea, deși sunt rar doar eu
Și-mi fac cadou momente când sper la vreo minune.
Și-mi dau cadou cadourile tale și mă trăiesc prin tine.
Câștig prin dedublare. Bâjbâieli identitare.
Să personalizez mesaje încerc prin copiat,
bucurie alungată de bucurie furată.
Colier de amintiri– Carpe diem-
căci tu mi-ai fost cadoul preferat odată:
inimi duble băteau în sicron
când tu ai fost bucată din celulele-mi stem.
O mână întinsă înspre neuitare aprinde o lumânare.
Va arde neîntrerupt, va ține cam 3 ore.
Cealaltă mână mă apasă-n piept,
Să nu se ude tâmple, să nu înec cuvinte.
Și stau în neclintire, privind înspre trecut,
Privind la nori grămadă, zâmbesc înspre trecut.
De dorul tău, eu mă gândesc la mine.
Nu știu să-mi duc destinul, se cuvine?
Lasă un răspuns