De când am fost la inaugurarea Nomasvello în Atrium Mall Arad, m-am gândit că e obligatoriu să încerc un tratament facial și abia apoi să experimentez motivele pentru care sunt liderul mondial în tratamentele de epilare definitivă cu IPL (lumină intens pulsată). Și am decretat eu, după ce le-am cercetat site-ul, că rejuvenarea facială mi-ar prinde foarte bine, așa, pentru că mi-a sunat mie cumva procedura asta.
M-am prezentat la salon, entuziasmată de alegerea mea, convinsă fiind că știu ce e potrivit pentru mine, mai ales că am un istoric dermatologic trist și lung. Convinsă că nu am cum să greșesc, am mers să-mi fac o programare. Agenda lor era încărcată și am fost informată că procedura va dura peste o oră, dar nu conta pentru mine, mai ales că îmi făcusem deja planuri pentru weekend și-mi doream o schimbare cât mai repede. Văzând că sunt de neclintit, angajata m-a întrebat zâmbind de ce sunt așa convinsă că am nevoie de tratamentul ăsta. Eu am rămas blocată, neavând un răspuns clar sau o argumentare, pur și simplu mă gândeam că rejuvenarea facială este un deziderat pentru toate doamnele și domnișoarele. Nu? De fapt, nu. Lucrurile nu stau chiar așa.
Ca să mă lămurească despre ce e vorba, operatoarea Nomasvello mi-a făcut o diagnoză facială (gratuită!), care mi-a identificat tipul de ten. A urmat apoi analiza, cu problemele existente și eventualele soluții, cu produse specifice. Da, aș fi putut face și rejuvenarea facială mult-dorită, dar nu era o prioritate în cazul meu, iar abordarea corectă presupune alți pași. Bineînțeles că momentul a fost lecție, să las specialiștii să-și facă treaba, și trebuie să recunosc că am fost plăcut surprinsă de acest aspect al consilierii clientului înaintea acțiunii propriu- zise.
Astfel, am renunțat la fanteziile mele și am început tratamentul de curățare facială ProSkin. Tehnologia cu ultrasunete și energie galvanică realizează curățarea profundă a tenului și partea grozavă este că nu necesită produse chimice minune, ci funcționează prin reactivarea circulației tenului doar prin stimularea formării de colagen.
Procedura a durat 25 de minute, pe care nu le-am simțit cum s-au scurs, mai ales că tratamentul s-a finalizat cu un masaj. Când m-am uitat în oglindă, la final, aveam fața ușor roșie, dar mai puțin sensibilă decât mă așteptam. Am avut senzația de piele netedă, elastică, și, ceea ce a fost vizibil, porii se închiseseră. Dispăruse și aspectul de ten gras, printr-o metodă rapidă, eficientă şi non-invazivă.
Salonul de înfrumusețare și epilare definitivă Nomasvello din Arad este spațios și elegant și nu se compară cu saloanele de înfrumusețare de cartier, de la parterul blocului, unde totul este înghesuit și la limita compromisului. În plus, Nomasvello Arad oferă gratuit clienților posibilitatea de a testa epilarea definitivă cu IPL și de a se convinge pe părul lor de rezultate! Prețurile sunt foarte atrăgătoare pentru mai multe proceduri și tratamente, merită verificat și încercat.
4 aprilie 2016 la 23:35
Am citit pe net numai păreri de bine, prea a fost toată lumea impresionată.
5 aprilie 2016 la 23:42
Dacă nu ai pe cineva pe care să îl/o crezi pe cuvânt, nu-ți rămâne decât să-ți faci o programare, să te convingi singură 🙂