Astăzi sărbătorim sănătatea. Noi, cei care ne-am văzut de programul nostru cotidian, care ne-am trezit întregi sau, poate, cu o durere de gât, spate, dinți sau orice alt organ. E ok, putem funcționa și așa, nu pierdem ziua de muncă, pământul nu se oprește pentru noi. Dar pacienții internați în spitale, cu diagnostice dintre acelea pe care nimeni nu vrea să le audă, cei care așteaptă să mai urce o poziție într-o ierarhie către operații de care le depinde viața, cei care își știu deja sfârșitul- ei oare ce mai sărbătoresc? Victimele sistemului, victimele propriilor alegeri sau ale neșansei?
Mi se pare paradoxal că avem nevoie de o anume zi pentru o conștientizare care ar trebui să existe tot anul, toată viața. Totuși, găsesc lăudabilă inițiativa UberSMURD din București, așa cum probabil au fost toate cele care au încercat astăzi să facă lumea un loc puțin mai bun. Eu m-am bucurat că în Arad, Centrul de Transfuzii și Rotary Club Arad au organizat în parteneriat cu MedLife Genesys o acțiune de donare de sânge. Lucrurile s-au mișcat, într-un final fericit, în condiții foarte bune.
Bineînțeles că în primul moment prezența mea a fost problematică, din cauza buletinului personal cu domiciliu la depărtate de județul ăsta. Cadrele medicale mi-au precizat că există un context legal care permite donația doar în județul de domiciliu, ceea ce mi s-a părut intrigant, deoarece eu (îmi amintesc că) am donat în reperatate rânduri în București, fără a avea domiciliu sau viză de flotant pentru cămin. Abaterea de la această reglementare o constituie donația specială pentru o anume persoană spitalizată, care necesită transfuzii, iar aceasta a fost și poarta mea de acces. Când îți propui să realizezi ceva, găsești o cale și lucrurile se așază.
Nu am mai scris niciodată aici despre cât de necesare sunt pungile cu sânge în cazul pacienților cu probleme hematologice sau în cazul celor care au suferit accidente. Nu am reluat niciodată cu voce tare rugămințile trecute pentru donații, indiferent de grupă și Rh, atunci când Andreea făcea transfuzii la Fundeni. Și nici cum se mai „pierdea” sângele, după ce apropiații mă anunțau și îmi confirmau că au donat cu mențiunile specifice ale primitorului- nume, spital, doctorul care coordonează tratamentul-, iar pungile nu apăreau în evidență.
Nu am mai scris decât tangențial despre sănătate. Îmi este un subiect controversat, la limita dintre amărăciune și pasiune. În sfârșit, sănătatea discontinuă e sursă nesfârșită de dureri, pentru fiecare și pentru cei din jur. Să ne amintim de asta când ne aprindem următoarea țigară, când comandăm „cu de toate” sau când pornim mașina până la magazin. E păcat să nu avem grijă de noi. E trist că nu există prevenție. E dezamăgitor că nu avem un sistem care să aibă grijă de sănătatea noastră, nu de bolile pe care le purtăm.
Teama de ace sau repulsia față de medici sunt doar scuze mici în capul celor care nu s-au apropiat de adevăratele tragedii ale vieții. Depinde tare mult din ce parte a baricade ești în cazul unei situații de acest gen. Statisticile Institutului de Hematologie arată că doar 1,7% dintre români se află pe lista donatorilor, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în Europa, în comparație cu alte state europene, unde procentul urcă până la 6,8% din populație în Danemarca, 5,5% în Germania sau 4,2% în Ungaria. Și, cu ocazie sau nu, e bine când lucruile se mișcă.
Lasă un răspuns