Vineri seara am mers la Concertul de Anul Nou de la Filarmonica de Stat din Arad. Am bifat, astfel, mai multe premiere, toate plăcute. Dirijorul Cristian Neagu a interacționat cu spectatorii, invitându-ne la dans, fie el imaginar și prezentându-ne informații succinte despre titluri, despre autori sau despre muzică drept replică de exprimare în contextul vienez al anilor 1850. Concertul a avut o atmosferă de gală, sonorizare impecabilă și public decent.

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Arad cuprinde artiști la vioară (și aici trebuie remarcată expresivitatea maestrului Florin Gherghel), violă, violoncel, contrabas, flaut, fagot, oboi, clarinet, corn, trompetă, trombon, tubă, harpă și instrumente de percuție. Imagini reprezentative ale instrumentelor și componența orchestrei sunt disponibile aici.

Programul a inclus lucrări de Franz von Suppé, Iosif Ivanovici, Johann Strauss (tatăl), Johann Strauss (fiu) și Josef Strauss. 

Efectele de fanfară din debut, allegro-ul viorilor, semnalele de trompetă și galopul care sugerează parada sunt elemente care concură la succesul și perenitatea Cavaleriei ușoare (Uvertura la opereta Leichte Kavallerie).

Cu toate că în sălile de concert valsurile lui Johann Strauss răsună astăzi aproape exclusiv în distribuție mare orchestrală, multe au fost prevăzute pentru cor și orchestră. Este și cazul valsului Wein, Weib und Gesang (Vin, femei și cântec), dedicat lui Johann Herbeck, maestrul de cor care i-a oferit lui Strauss fiul sprijinul la realizarea partiturii vocale.

Valurile Dunării este valsul cel mai cunoscut al românului Iosif Ivanovici (1845-1902). Compozitorul născut la Timișoara este realizatorul unui fond uriaș de partituri destinate literaturii de salon: peste 350 de dansuri și marșuri, publicate la 60 de edituri din întreaga lume. Muzica sa este scrisă în maniera lui Johann Strauss, însă este puternic influențată de tradițiile românești. Valsul din 1880, Valurile Dunării, își datorează versiunea orchestrată lui Emile Waldteufel, fiind important de menționat faptul că începutul carierei compozitorului francez este legat în mod profund de reușita contribuției sale la propagarea acestui cunoscut titlu al secolului al XIX-lea.

Lucrarea plină de efect Unter Donner und Blitz (Tunete și fulgere) a lui Johann Strauss fiul este percepută ca una dintre cele mai reușite „farse” muzicale din istoria muzicii pentru orchestră. Veselia și bună-dispoziția care dominau balurile familiei Strauss sunt surprinse și în Ohne Sorgen (Fără griji) a lui Josef, o polcă rapidă, totodată o lucrare festivă. Vocile masculine ale orchestrei îi acompaniază pe dansatori prin… hohote de râs.

Perpetuum mobile este o glumă muzicală despre care titlul spune totul: muzica se repetă necontenit, fără să ajungă vreodată la capăt. Lucrarea se încheie însă simplu: conform tradiției, la Viena, dirijorul oprește muzica și adaugă: și așa mai departe… Perpetuum mobile a fost inspirat la un bal din 1861, la care cei trei frați Strauss- Johann, Josef și Eduard– trebuiau să cânte întreaga noapte alături de orchestrele lor. Tema muzicală scrisă de Johann Strauss conține opt măsuri și se perindă la toate compartimentele orchestrei, pentru ca apoi să o ia din nou de la capăt.

După înfrângerea armatei austriece de către Prusia în 1866, societatea vieneză și-a pierdut mult din antren și veselie, iar compozitoru Johann Strauss fiul s-a simțit obligat să dedice în anul următor un vals orașului Viena. Titlul An der schonen blauen Donau (Dunărea albastră) nu reprezintă o descriere pragmatică, ci se referă mai mult la circumstanțele compoziției. Inspirată de ritmul interior al unuia dintre versurile poetului vienez Karl Isidor Beck, melodia valsului omonim este cea mai celebră temă muzicală creată de Johann Strauss fiul. El a evitat să imite aspectele picturale ale râului și a creat un vals de concert, unul dintre cele mai remarcabile și sofisticate de altfel, plin de exuberanță și antren, la care a adăugat o introducere și o concluzie dramatică.

https://www.youtube.com/watch?v=FHFf7NIwOHQ

Johann Strauss- tatăl este prezent de fiecare dată în programele dedicate muzicii vieneze de divertisment, finalul acestora fiindu-i rezervat. Radetzky Marsch încheie în mod tradițional concertele dedicate Anului Nou, pe toate scenele de concert ale lumii.

Au fost două ore foarte frumoase și energizante pentru o neinițiată ca mine, o experiență nouă la început de an nou.