M-am apucat să citesc „The birds and the bees” din cauza (nu datorită!) unui moment de neatenție pe goodreads.com. Căutând un titlu care să-mi rețină atenția, cel de față mi-a lăsat senzația ca are un punctaj foarte bun și am zis să mă conving ce secret ascunde. Reluând cercetările câteva pagini mai târziu, când nu găseam explicația unei asemenea aprecieri, mi-am dat seama că omisesem niște virgule. Maaaare diferență!

Titlul cărții se suprapune unei melodii scoțiene, care implică schimbarea partenerilor în timpul dansului. Și exact asta se întămplă și cu personajele. Stevie Honeywell, scriitoare și mamă singură, pretinde că are o relație cu Adam MacLean, în încercarea disperată a acestora de a-și recâștiga foștii parteneri: logodnicul Matthew, respectiv soția (în aparență) Jo MacLean. Intriga e simplă și e constituită de infidelitatea lui Matthew sau anularea nunții sau blocajul inspirațional al scriitoarei. Iar Stevie, în loc să caute motive și explicații, să se certe sau să îi acuze de trădare pe fostul său iubit și pe prietena sa, acționează ca o prietenă foarte bună, bazându-și acțiunile pe principiile „psihologiei de bază”. O inimă caldă este cel mai important atribut al unui erou.

Milly Johnson face o precizare aluzivă la medalia de aur a gimnastei românce Nadia Comăneci, fără a-i preciza, totuși, numele și detaliul ăsta mi-a plăcut. Altfel, cartea este construită pe o structură foarte plictisitoare, fără vreun artificiu care să aducă un strop de creativitate și să spargă tiparele convenționalului. Sfârșitul este previzibil de fericit, personajele își rezolvă pe parcurs toate conflictele și, în ciuda faptului că povestea se raportează la o scriitoare, mi se pare o carte slabă. Să zic, totuși, un exercițiu lingvistic interesant, pe alocuri îngreunat de inserările cu accente scoțiene.