M-am apucat să citesc cartea, înainte să știu că titlul ales face parte dintr-o serie de 4 volume („After”, „After we collided”, „After we fell” și „After ever happy), tradusă parțial și în limba română. Și, deși am sărit ca găina în grămadă, faptul că nu cunoșteam background-ul personajelor nu a influențat deloc parcurgerea acțiunii. Înaintând pe firul poveștii, există suficiente trimiteri la situațiile anterioare ale personajelor și nici nu trebuie mai mult, mai ales că nu avem în față un exemplu de analiză psihologică.

Cartea este un exercițiu ușor de limba engleză și cred că ăsta este, de fapt, primul motiv pentru care am citit-o. În multe pagini, aflu despre relația Tessei cu Hardin. Sunt studenți, au caractere foarte diferite, sunt îndrăgostiți și povestea lor este o dramă continuă, cu certuri și împăcări și multe interferențe din partea familiilor și a prietenilor („prietenilor”), punct culminat după punct culminant. Partea tristă este că ritmul atât de tumultuos al întâmplărilor este surprins atâââât de slab, folosindu-se cam aceleași cuvinte, repetate iar și iar. Descrierile de context, reacțiile personajelor sau acțiunile succesive sunt conturate facil și mi-e clar că trebuie să cercetez niște statistici despre lexicul limbii engleze.

Anna Todd- poză de pe Facebook

Altfel, povestea este una proastă, care, din motive care mie îmi scapă, este foarte apreciată- povestea unei relații obsesive, cu probleme de control și posesivitate, identitate și dependență, cu lipsă de asumare, cu furie, frustrări și neîncredere. Pe scurt, „fucked up people” și nevoia unora de a-i salva pe ceilalți. Genul de iubire mistuitoare, care arde cel mai intens în așternuturi. Și acum pot să bănuiesc de unde vine succesul autoarei, dacă mă gândesc la intervalul de vârstă la care prinde idealul ăsta de relație și la spălarea pe inimi a celor nepângăriți.

Nu știu dacă așa este modelul, dar volumul 3 se termină fără a-și fi rezolvat conflictele. Un motiv bun pentru a parcurge și următorul titlu al seriei. Eu nu.