Vineri, 30 octombrie 2015 începe turneul național INTERFAȚA 3. Turneul include spectacole de teatru documentar, spectacole experimentale în care inovația tehnologică generează sunet și lumină, folosindu-se monitorizarea în timp real prin electro-encefalogramă pentru a produce muzică. Orașele incluse în proiect sunt Timișoara, Oradea, Târgu Mureș, Baia Mare, Bistrița, Suceava, Craiova și Râmnicu Vâlcea, pe parcursul a 15 zile. Câteva sunt orașe marcate de experiența Holocaustului, spectacolul având un rol recuperatoriu pentru memoria publică a acestor evenimente.

 În timpul spectacolului, cinci spectatori vor fi monitorizați cu aparatură EEG wireless, iar activitatea lor cerebrală va determina sunetul spectacolului. Monitorizarea EEG produce o hartă auditivă și vizuală a emoțiilor spectatorilor sub forma sunetului, dar și a luminilor spectacolului, a căror culoare este determinată de activitatea electrică cerebrală. În cadrul spectacolului sunt utilizați algoritmi pentru recunoașterea emoțiilor pe baza EEG.

interfata

dramAcum este o asociație care promovează și generează dramaturgie nouă începând cu anul 2002. INTERFAȚA 3 este o investigație dramaturgică asupra mecanismelor discriminării și totodată o coloborare interdisciplinară între artiști, ingineri și specialiști în neuroștiință pentru lărgirea mijloacelor de expresie ale teatrului. De asemenea, proiectul INTERFAȚA 3 documentează și cazuri recente de discriminare pe criterii entice sau de orientare sexuală în România, realizând o radiografie a ospitalității față de cei diferiți. Spectacolul propune prin muzică și interactivitate un spațiu al recuperării prin înțelegerea reacției de retragere față de diferență. În cadrul spectacolului publicul este invitat să participe la un joc al alegerilor și să conștientizeze valoarea acestora.

 

Programul Turneului INTERFAȚA 3:

30 octombrie, ora 19.00 – Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Studio „UTU Strugari”;

1 noiembrie, ora 19.00 – Oradea, Comunitatea Evreilor din Oradea, Sala de Festivități;

3 noiembrie, ora 19.00 – Târgu Mureș, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Sala Studio;

5 noiembrie, ora 19.00 – Baia Mare, Teatrul Municipal Baia Mare, Sala Studio;

7 noiembrie, ora 19.00 – Bistrița, Sinagoga;

8 noiembrie, ora 19.00 – Suceava, Uniunea Polonezilor din România, Sala Dom Polski;

10 noiembrie, ora 19.00 – Craiova, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Sala Studio;

12 noiembrie, ora 19.00 – Râmnicu Vâlcea, Teatrul „Anton Pann”, Sala Studio.

Accesul este gratuit. Copiii sub 14 ani au acces doar însoțiți de părinți.

Pentru mai multe informații și rezervări la spectacol, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0745.983.368 sau dramacum@dramacum.org. Mai multe informații despre dramAcum și proiectul INTERFAȚA 3 pe site-ul dramAcum sau pagina de facebook.

 interfata 2

Echipa spectacolului:

Cătălina Bălălău, Paul Dunca, Ionuț Niculae, Liviu Popa, Florin Ionuț Crăciun (Actori),

Regia: Alexandru Berceanu

Dramaturgie: Andreea Chindriș și Alexandru Berceanu

Compozitor: Cătălin Crețu

Programator: Grigore Burloiu

Coregraf: Ana Costea

Scenograf: Sabina Pavel

Coordonator tehnic: George Rotaru

Operator lumini: Dan Olteanu

Grafică: Nadir Yusuf

Foto: Andrei Gîndac

Coordonator proiect: Maria Seiculescu

Cred că spectacolul INTERFAȚA 3 a pornit de la mai multe mirări pe care mi le provoacă lumea care mă înconjoară, cea mai puternică fiind legată de clivajul cultural între populația majoritară și etnicii romi. Mă suprind la tot pasul, într-un mod extrem de profund, de la culoarele școlilor pe care auzi „țiganule” la o casa de marcat unde vezi privirea timorată a casierei care se teme că va fi furată dacă are o clientă romă, mai ales dacă aceasta are și o fustă tradițioanlă … Reacția antiromă este atât de puternică încât poți să citești articole care îți explică cum manelele îți atrofiază creierul, poți găsi proteste ale iubitorilor de artă, muzică și cultură împotriva unui curs la conservator care are ca obiect de studiu manelele. 

Alexandru Berceanu, regizor

 Proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 al Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN.

Parteneri principali: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Centrul CINETic, Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Centrul de Teatru Educational Replika.

Parteneri Strategici: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Comunitatea Evreilor din Oradea; Universitatea de Arte Târgu Mureș; Teatrul Municipal Baia Mare, Fundația Culturală “Societatea de Concerte”,Bistrița, Uniunea Polonezilor din România; Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea.

Parteneri Media: Radio Tananana, Observator Cultural, Yorick, Ziarul Metropolis, Sub25, Revista Teatrală Radio, Cărturești, Șapte Seri, Realitatea.net, Publikon Magazine, Orașul meu, Calendar Evenimente,onlinegallery.ro, andreigindac.com, ileanaandrei.ro, Intermedia TV, orasulsuceava.ro, jurnalmm.ro.