A fost o perioadă de tăcere, aici și dincolo, în lumea reală. Este încă, pentru că nu știu sau nu pot sau nu vreau să văd rostul exteriorizării. Consider că suferința este un moment extrem de personal. Și nu mă pot convinge de contrariu.

Nu rostesc cuvintele cu aceeași ușurință cu care le scriu si nu le public cu aceeași ardoare cu care le salvez din uitare. De mine.

Și pentru că trece timpul și pentru că încep să uit, mi-am dat seama că am nevoie de expunere. De notificări mici, care să mă oprească din confuzii, de momente cu zâmbete mici pentru viitoare amintiri mari și frustrări care să se topească în derâdere. Pentru că am vrut să renunț, dar mai ales pentru că azi m-am entuziasmat pentru o idee. Și nu, nu e luni 🙂

Și pentru că e nevoie de următorul pas.

Din categoria Plaja cu gânduri și munții cu provocări, azi avem Plaja cu gânduri pe twitter:

Șiiii… foarte recentul cont de Instagram:

Pagina de facebook a blogului există de ceva vreme, are deja buton instalat aici.
Și în final, pentru că nu am scris degeaba articolul de față, de-aștept să fiu lovită cu inimioare. Nu mi-e foarte clar la ce ajută ciripitul…
Altfel spus, nu ocoliți Plaja cu gânduri, indiferent pe unde o vizitați!