Uneori scriu ca să nu uit. Întâmplări și concluzii de viață pe care le vreau filosofii personale, stări și gânduri, persoane și geografii ale obiectelor care persistă în amintiri.
Alteori scriu ca să uit. Pentru că vocabularu-mi are limite, încât nu poate reflua încărcăturile sufletești ale unor momente și detașarea se instalează de la sine.
Iar acum e tăcere, pentru că zilele trec fără sens, în situații care îmi redefinesc relația cu timpul.
3 aprilie 2013 la 18:39
Si in perioada de tacere ce se intampla cu amintirile si filosofiile de viata?
Ceea ce ai scris tu, m-a facut sa ma gandesc la ce simt eu vizavi de citit. Sunt momente in care devorez carti pentru ca vreau sa uit de viata mea (anosta sau normala) si sa ma cufund in vietile palpitante ale altora si alte momente in care citesc pentru ca nu vreau sa uit de mine si pentru ca ma regasesc in atatea ganduri si personaje din alte epoci sau contemporane, de aiurea.
Exista insa si perioade de restriste, in care nu am stare, nu pot sa citesc. Si ma simt inconjurata de un fel de tacere.
3 aprilie 2013 la 22:25
Când e tăcere, amintirile și filosofiile și gândurile și cuvintele rămân în pumni strânși pentru zile senine. Fără să vadă scârțâit de tastatură.
O să te vizitez mai des, am văzut că ai blogul plin de recomandări.
25 aprilie 2013 la 9:05
Tacere este doar la exterior uneori, dar inauntru tipa mii de ganduri mereu. Avem nevoie de astfel de zile, in care sa ne regasim.
3 mai 2013 la 12:45
Cam asa.