Plaja cu gânduri

The Maze Runner: The Death Cure

Ultima invitație de la Cinema City a fost la avanpremiera filmului The Maze Runner: The Death Cure, în sala T IMAX de la Cinema Shopping City Timișoara. Cel de-al treilea și totodată ultimul film din serie poartă semnătura aceluiași regizor, Wess Ball. The Death Cure reușește să te țină în scaun, oferind răspunsuri și „ieșiri” din Luminiș, în ciuda scenariului construit „safe”, într-o aliniere predictibilă de suspans și adrenalină.

Primele cadre te aruncă direct în acțiune, în desfășurarea secvențelor existând puține raportări la filmele anterioare; poate ar fi fost potrivită o scurtă reîmprospătare a memoriei, mai ales dacă vrem să-i dăm acestui film șansa de a „sta în picioare” per se. Thomas, Newt și Frypan iau cu asalt un tren în care se afla prietenul lor Minho, încercând să-l scoată din planurile corporației WCKD. Aceasta caută o soluție pentru a scăpa populația de infecția virusului Flare. Ne aflăm în ultimul oraș, separat prin ziduri uriașe, de nepătruns, delimitând lumea contaminată de cetățenii atent selectați; tot restul acțiunii este despre încercarea de a pătrunde în organizație și a-l salva pe Minho.

Deși unele scene sunt neverosimile, cum ar fi momentul în care Frypan trece autobuzul suspendat de cârligul unei macarale, acțiunea din metropola post-apocaliptică, unde își are sediul „WCKD” are efectele speciale spectaculoase. Merită menționate la aspecte pozitive confruntările armate și fundalul sonor, care completează foarte bine ritmul întâmplărilor. The death cure vine cu momente de comeback-uri- fără spoillere!- în care nu știi dacă să mai ai încredere sau nu în cei care au trădat anterior!

Personal, nu mi s-a părut cel mai convingător sfârșit de serie, prin schimbările de „planuri” din cele trei filme. Pe de altă parte, filmul prezintă conceptul de „bine” și ”rău” prin completare, nu în opoziție.

Tema de gândire la ieșirea din sală: Binele instigă la rău? Scopul scuză mijloacele?

Maze Runner: The Death Cure / “Labirintul: Tratament Letal” a intrat în cinematografe din 26 ianuarie în 3D, Cinema City MAX 3D și 4Dx și este distribuit în România de Odeon Film, dă-i o șansă!

Adaugă comentariu