Plaja cu gânduri

Guardians of the Galaxy Vol. 2

Zilele trecute am fost la avanpremiera filmului „Gardienii Galaxiei Vol.2”, la Cinema City în Shopping City Timișoara. Producția Marvel este disponibilă în format IMAX, așa cum l-am văzut eu, la București (în AFI Cotroceni), în format 3D în toate cinematografele Cinema City din țară și în sălile 4DX la Cinema City în Mega Mall București,…

Mai multe gânduri...

Gala UNITER va avea loc în 8 mai la Timișoara

Pentru prima dată, Gala Premiilor UNITER, aflată la cea de-a XXV-a ediție, are loc în Timișoara. 10 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi în 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru a sărbători performanţa în Teatrul românesc. Cu această ocazie, două premii…

Mai multe gânduri...

Ce spectacole vedem la FEST- FDR 2017

În perioada 14- 25 mai, Teatrul Național din Timișoara organizează o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești 2017. A fost finalizată selecția spectacolelor din modulul FDR, dedicat spectacolului pe text românesc, iar programul include următoarele producții: 1.   Aglaja, după Aglaja Veteranyi, dramatizare de Alina Petrică, conceptul și coregrafia Ștefan Lupu,…

Mai multe gânduri...

Frumoasa și Bestia- adaptarea live-action din 17 martie la CinemaCity

Din 17 martie, Forum Film aduce în rețeaua CinemaCity din România „Frumoasa și Bestia”, o adaptare spectaculoasă live- action a filmului de animație Disney. Filmul va fi disponibil în format 3D (dublat și subtitrat) și IMAX 3D subtitrat. Pentru mine, povestea este o parte din copilărie. Părinții mei aveau un aparat video și câteva filme pe…

Mai multe gânduri...

Ana, mon amour

„Ana, mon amour” este ultimul film în regia lui Călin Peter Netzer. Scenariul pornește de la romanul lui Cezar Paul Bădescu- „Luminița, mon amour” și este construit și prin contribuția actriței Iulia Lumânare, aflată la debutul său scenografic. Povestea îi aduce în rolurile principale pe actorii Diana Cavallioti (Ana) și Mircea Postelnicu (Toma). Adrian Titieni, Carmen Tănase,…

Mai multe gânduri...

2017

Mi-ar plăcea să scriu mai des, mai ales că am pus niște tăceri mari printre postări. Să fiu mai aproape. Să zâmbesc mai mult. Să mă consum mai puțin. Să ajustez limite. Să învăț mereu. Să mă bucur. Să nu uit.     Să fiu, să fac. Orice zi e o zi bună.

Mai multe gânduri...
Pagini:12