Plaja cu gânduri

Ana, mon amour

„Ana, mon amour” este ultimul film în regia lui Călin Peter Netzer. Scenariul pornește de la romanul lui Cezar Paul Bădescu- „Luminița, mon amour” și este construit și prin contribuția actriței Iulia Lumânare, aflată la debutul său scenografic. Povestea îi aduce în rolurile principale pe actorii Diana Cavallioti (Ana) și Mircea Postelnicu (Toma). Adrian Titieni, Carmen Tănase, Tania Popa, Vlad Ivanov, Vasile Muraru și Răzvan Vasilescu completează distribuţia.

Ana, mon amour” sau ”Ana, mon obsession” este psihanaliza unei relaţii, cu fericiri şi anxietăţi, surprinsă retrospectiv în cele mai intime momente, fizice şi emoţionale, între salvare și abandon. Toma merge la terapie, încercând să identifice un moment, o cauză care determină sfârșitul relației sale cu Ana, iubita sa din timpul facultății. Secvențele se leagă credibil, deși sar firul cronologic, și gravitează printre multe, multe conflicte, angrenând nevoi și motivații diferite, poate chiar greșite. Ana este o tânără cu atacuri de panică, dependentă de medicație antidepresivă și anxiolitică. Pe acest fond, Toma este salvatorul ei, până când… nu mai are pe cine salva. Relațiile familiale sunt controversate, dar deloc nerealiste. Părinții, biserica, psihologul- sunt mijloace diferite, opuse, paradoxale, la care Toma apelează în încercarea de a-și menține controlul asupra situației.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care este spusă povestea, lăsând deoparte diagnosticele definitive despre abuzuri, dependențe și paranoia. Detaliul care face diferența de interpretare este perspectiva narativă: toate cadrele filmate îl urmăresc pe Toma; nici unul nu mută atenția asupra altui personaj (nici măcar sau, mai ales, Ana), pentru a echilibra subiectivismul. Astfel încât, înainte de a trage concluzia de final „Ce nenorocită e Ana…!”, să ne amintim că, de fapt, nu am avut nici un moment acces la trăirile ei.

Filmul a intrat în cinematografe din 3 martie și este interzis minorilor sub 18 ani, conținând câteva scene explicite. În momentul vizionării, în sala de cinema se mai afla un singur cuplu, deci, am avut parte de pseudoexclusivitate și, totodată, am fost scutită de anumite reacții specifice unor săli mai pline. Și când scriu „reacții”, mă gândesc la consecințele unor secvențe cu organe genitale sau ale unor afirmații pe care ea le face către el „Ar trebui să-ți iei și tu un job full time!”

Mergeți să vedeți „Ana, mon amour”, un film despre dragoste și  (poate) despre fiecare dintre noi.

Adaugă comentariu