Plaja cu gânduri

Mimi Brănescu: „Sieranevada a fost un pariu cu mine”

Prezent la Arad cu ocazia premierei filmului „Sieranevada”, actorul Mimi Brănescu a declarat că a acceptat să joace în filmul lui Cristi Puiu pentru secvența cu plânsul, pentru că nu a mai avut niciodată un rol în care să plângă și a vrut să vadă dacă poate. Filmul a fost un pariu cu el. De asemenea, a precizat că secvența cea mai dificilă din film a fost la început, unde interpretează alături de fiica sa.

sieranevada

A mai răspuns întrebărilor publicului arădean Ana Ciontea, actrița care o interpretează pe mătușa Ofelia. Aceasta a mărturisit că prima zi de filmări i s-a părut cea mai dificilă, că a resimțit trecerea de la repetiții la „pielea personajului”. Ambii actori au răspuns amuzați că au filmat aproximativ 40 de zile, că organizarea numărului mare de personaje în apartamentul mic și înghesuit a reprezentat adevăratăa provocare, dar că senzația generală a fost de familie.

Premiera de gală a lungmetrajului „Sieranevada” a avut loc la Arad în prezența unui public puțin numeros, dar convins aproape în majoritate că producția a fost una fabuloasă. S-a râs mult în sală, au fost multe miștouri și (auto)ironii.

Începând de mâine, 9 septembrie, „Sieranevada” intră în cinematografele din toată țara și dacă vreți să dați o șansă filmului românesc, acesta este un moment potrivit.

Un comentariu

Adaugă comentariu