Plaja cu gânduri

FITN 2016, Arad: Vertij- un spectacol incomod

În cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou, ediția a patra, am vizionat în Arad spectacolul „Vertij”. Scenariul și regia aparțin lui Mihai Măniuțiu, scenografia este semnată de Adrian Damian, iar coregrafia de Vava Ștefănescu și Andreea Gavriliu. Spectacolul este o producție a Teatrului „Aureliu Manea” din Turda și durează o oră, o oră apăsătoare, dureroasă, cu multă gheață, rece.

„Vertij” este un spectacol de dans despre pierdere: pierderea controlului în fața bolii și a omului în fața morții. Își propune să fie un exercițiu în care înveți să-ți iei rămas bun. Reușești? Din distribuție fac parte Vava Ștefănescu, Andreea Gavriliu, Alexandra Dușa, Flavia Giurgiu și Bianca Pintea. 5 corpuri se mișcă spasmatic, tensiunat, într- o încordare continuă, când sincron, când disonant. Nu am înțeles de ce „Vertij”, pentru că mie mi-a adus în capul pieptului anxietate, sufocare, claustrofobie și multe lacrimi, provocate cumulativ de proiecțiile vizuale sumbre și fondul sonor apăsător, monstruos.

Merg la teatru să plâng.

Vocea lui Marcel Iureș stabilește, la un moment dat, coordonatele jocului- mama este bolnavă de Alzheimer.

Mâna mea gălbejită e un fluture mort care încă se zbate  și zboară”.

tnt

Repetitiv. Obsedant. Înfiorător. Și tot dansul, toată mișcarea este abruptă, colțuroasă, lipsită de o armonie deranjantă. Și multe dintre mișcări sunt foarte jos, corpurile se târăsc, fețele se încruntă, ochii se golesc- contrastează cu nevoia mamei de a zburda din nou, cândva. E o lipsă de comunicare, pierderea lucidității de diamant, între un copil pierdut și mama sa bolnavă sau între un copil și mama sa pierdută. De aripi și de voință are nevoie un avion ca să zboare din nou.

Pentru dozatoarele de morfină și pentru trandafiri, Dumnezeu e bun.

Mergi la teatru și plângi.

Un comentariu

Adaugă comentariu