Plaja cu gânduri

Mircea Cărtărescu a lansat la Arad romanul „Solenoid”

Aflat pentru a treia oară în ultimii trei ani la Arad, Mircea Cărtărescu a vorbit aseară despre geneza romanului Solenoid, cu emoție în glas și cu „starea de plutire” a unui guturai sezonier.

 

O carte nu poate plăcea oricui”

Solenoidul reprezintă cea mai mare bucurie a autorului, revenirea sa după 9 ani de tăcere literară. Receptarea critică a fost pozitivă, în mare parte un exercițiu onest, competent și inteligent, surprins mai ales în revistele din provincie. Au existat și obiecțiile întemeiate, Cărtărescu fiind conștient că „o carte nu poate plăcea oricui”, că reacțiile violente pe care le iscă îi trădează vitalitatea și că este necesar ca nucleul acesteia să nască un spectru larg de interpretări, chiar contradicții.

mc1

Povestea romanului Solenoid e îndelungată și începe chiar înainte de a fi scrisă. Solenoidul este o carte sinteză, o carte a vârstei de 60 de ani. Autorul a amintit despre debutul său literar, cu poemul „Căderea”, citit pentru prima dată la Cenaclul de luni, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. Acest cenaclu al universității era monden și strălucitor, spectaculos, concentrat pe poezie. În paralel, Cărtărescu mergea și la cenaclul Junimea al profesorului Ovid S. Crohmălniceanu. Acest grup de reuniune era lipsit de grandoarea și de numărul crescut de participanți al celui dintâi, dar caracterizat printr-o muncă mult mai susținută. Abandonul poeziei în favoarea prozei se face sub influența personalităților întâlnite aici- Mircea Nedelciu, George Crăciun, Sorin Preda (nepotul lui Marin Preda), Cristian Teodorescu și alții. Prima proză a lui Cărturescu ,„Pânză de păianjen”, apare în antologia Descent’83.

Următoarea carte, „Nostalgia” este „o carte fără intenție”, mărturisește autorul. Este o proză de imaginație, unde 5 texte scrise separat prind viață dintr-odată, în coerență subterană.

„Travesti” este cartea cu cea mai proastă recepție critică, deopotrivă cea mai curajoasă scriere a lui Cărtărescu. Povestea copilului hermafrodit este pronaosul pentru Orbitor.

Orbitor”, scris pe o perioadă de 14 ani, este descris de autor ca fiind „cea mai bună carte a mea, darul cel mai mare primit vreodată, o carte care trăiește la nivelul chimismului cuvintelor. Nu am mai încercat să scriu la fel de bine.”

 

„A scrie bine nu e culmea literaturii”

În următorii 4 ani, Cărtărescu ezită între subiecte și gândește „Anomaliile mele”, o combinație între jurnal, însemnări onirice și altele aluvionare, fără o structură narativă reconoscibilă. Cele 200 de pagini se topesc ulterior în Solenoid și rugămintea autorului către cititori este de a suspenda judecata pe parcursul acestora, acestea fiind, de fapt, un revelator pentru ce urmează. „Lucrez fără plan, scriu organic”, cum zice regele Solomon, „cum cresc oasele în pântecele femii însărcinate”. Solenoidul este scris pe verticală, nu este o rescriere a Orbitorului, care este creat pe orizontală, pe planuri întinse. Solenoidul este perspectiva inversă a debutului său, imaginat ca totală descurajare literară.

solenoid_1_fullsize

Cărtărescu recunoaște că ar putea scoate 50 de pagini din forma actuală a romanului, cere răbdare, asigurându-ne că pe la pagina 700 și ceva, lucrurile se limpezesc. Ultimele 4 capitole, scrise la Berlin într-o tensiune existențială, sunt cele mai bune din carte, fără limite personale. Cărtărescu a vrut să treacă peste limitele literaturii. Cartea are mai multe paradoxuri, însăși existența sa, reluarea la nesfârșit a unui silogism fără ieșire.

În discuțiile cu publicul de la Arad, Mircea Cărtărescu afirmă că el nu se compară cu nimeni, doar cu el însuși și că nu și-a asumat niciodată titulatura de lider al generației sale. Între modelele din literatura românească se află proza lui Eminescu, anumite texte fantastice ale lui Mircea Eliade- în special Strada Mântuleasa, lumile labirintice și toată geografia imaginară, Nicolae Breban-„Bunavestire”, Ștefan Bănulescu– „Mistreții erau blânzi”, „Dropia”, Ștefan Agobianu, George Crăciun și alții, unde fantasticul și oniricul l-au modelat.

 

„Nebunia există în mine cu adevărat, nu o mimez”

Cărtărescu se mărturisește pasionat de psihologie și psihanaliză, interesat de obsesii, de sindroame neurologice, de comportamente anormale, de tip borderline. „Nebunia există în mine cu adevărat, nu o mimez”. Își asumă un stil paranoic (cultivarea obsesiilor, fobiilor)- critic.

Despre obiceiurile sale literare aflăm că scrie dimineața, timp de două ore, fără structură. Scrie de mână, pe caiete studențești. „Cărțile se scriu singure”, întocmai construcțiilor termitelor. Soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie îi este primul cititor, dar lumile lor sunt separate, nu există influențe.

mc2

În discursul său apare și un fragment despre personalități literare și despre condiția scriitorului, care are o miza mai mare decât cea estetică. Iar diletanții, fie ei reali sau doar personaje, cei care scriu pentru ei însuși, pentru onoarea de a scrie, răscumpără păcatele autorului.

Prezența lui Mircea Cărtărescu la Arad, în sala cinematografului Arta, s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

2 comentarii

Adaugă comentariu