Plaja cu gânduri

Se întâmplă în Arad

Muuultă vreme am blamat orașul ăsta pentru lipsa lui de viață, de evenimente, de momente care să nu treacă pur și simplu. Probabil că de vină am fost eu, pentru bulă în care am trăit/ trăiesc, pentru că de câteva zile am început să dau cu click-ul peste tot felul de opțiuni.

Sâmbătă, pe 26 martie, a fost lansarea Nomasvello,  lider mondial în epilare definitivă și terapii faciale cu lumină intens pulsată (IPL), având peste 1000 de centre deschise în 16 țări de pe 3 continente. Salonul din Arad se află la etajul întai din Atrium Mall și a fost inaugurat într-o atmosferă festivă, elegantă. O să revin cu articol mai detaliat, pentru că de abia aștept să le încerc un tratament facial.

Marți am reluat antrenamentele de insane work-out, după muuuult timp, mai bine de un an. Se întâmplă marți și joi, de la 20:15, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Joi au loc două lansări de carte: Ioana Nicolaie prezintă „Ferbonia”, în librăria Corina, de la ora 17. Iar de la ora 19, Mircea Cărtărescu se întâlnește cu publicul în Sala Cinematografului Arta în cadrul unui eveniment dedicat romanului „Solenoid”. Discuțiile vor fi moderate de Cătălin Lazurca.

Vineri, pe 1 aprilie, Robin and the Backstabbers concertează în Nerv. Evenimentul de pe Facebook are toate detaliile.

Iar sâmbătă se întâmplă un curs de pregătire profesională, tot aici, în Arad.

Bonusul săptămânii este concertul Vița de Vie de la Timmișoara, dar asta e altă categorie. Și, ca să fie surpriza totală, am găsit evenimente interesante și săptamâna următoare. Wow, Arad, mă uimești!

Adaugă comentariu