Plaja cu gânduri

Falsele așteptări ne incomodează fericirea

Creștem zicându-ne că ne facem doctori când o să fim mari și vizualizăm halatul alb, zâmbetul larg, simbol al performanței nepătate și doar poveștile cu final fericit. Nu neputințele, nu eșecurile, limitările sau compromisurile sau renunțările de pe parcurs.

Intrăm în școală, oricare ar fi ea, și vedem diplomele și gloria de la sfârșit, fără să întrevedem examenele după nopți nedormite și concentrare slăbită, memoria neantrenată, lipsa norocului care să suplinească pregătirea. Sau pur și simplu zilele proaste sau materiile nepotrivite, ghinionul, pasiunile sau afinitățile.

Ne luăm permisul auto și ne imaginăm doar drumurile lungi, cu muzica în boxe, părul în vânt, destinațiile cu zâmbete. Nu gropile, nu oboseala, nu tupeul sau erorile umane care creează regrete.

Și ne facem prieteni și toți oamenii sunt buni, până la proba contrarie, când ne amintim de trădări, invidii, minciuni, comparații.

Ne îndrăgostim și căutăm priviri și potriviri și scoatem din context frustrările și durerile și tot ceea ce nu ne poate salva de noi înșine. Și ne căsătorim și mai uităm că poate ne pierdem pe drum și ne despărțim în intersecțiile vieții și „pentru totdeauna” e doar o replică din filme.

Plecăm în concedii vara și vizualizăm doar zilele senine și temperaturile perfecte, de parcă ploaia ar fi un fenomen ireal, înadins desfășurat în ciuda vacanței noastre. Iar iarna, zăpada pufoasă și nimic altceva pentru sezonul perfect de sport. Și nu includem în plan mâinile rupte când învățăm să schiem, de parcă avem oase din titan. Și nici accidentul auto din parcare. Și nici încurcăturile cu bilete, cazare sau zboruri anulate.inima

Ne angajam și ne și vedem în ipostaza de a poza pentru „angajatul lunii”, dar nu realizăm că sunt prea puține luni pentru câți angajați sunt. Și nici nu realizăm zilele care dizolvă entuziasmul și îl echivalează cu necesitatea primară financiară. Și la prima angajare nu știm despre orgolii, invidie și scaune ocupate, știm doar performanță și dreptate.

Și ne trăim viețile, recunoscători pentru cei pe care îi avem lângă noi, sperând să nu-i pierdem niciodată, niciodată pregătiți pentru asta. Ca și cum moartea nu e parte din viață. Ca și cum viața nu e un calcul de sume și diferențe. Ca și cum calculele sunt întotdeauna absolute, niciodată cu virgule sau în tonuri în degradé.

 

Și experiențele, nu anii, aduc maturizarea și, poate, după ce ne-am dezbrăcat de toate așteptările care ne incomodează fericirea, de suferințe și regrete, relaxarea de a lua lucrurile așa cum vin. Atât de ușor, atât de dificil.

Un comentariu

Adaugă comentariu