Plaja cu gânduri

Sună clopoțelul pentru „Ora de teatru”

„Ora de teatru” este proiectul Teatrului Național din Timișoara și începe sâmbătă, 7 noiembrie. Se adresează amatorilor iubitori de artă și reprezintă preocuparea instituției pentru o prezență cât mai activă în viața comunității și, de asemenea, convingerea că teatrul poate fi un vector de evoluție civică. Aflat la cea de-a patra ediție, cursul a strâns în anii anteriori numeroși participanți.
Sesiunile sunt gratuite și propun cursanților diferite modalități și tehnici  de vorbire – mișcare – relaționare care au ca scop dezvoltarea personalității copiilor prin teatru, respectiv descoperire și dezvoltare personală pentru tineri și adulți. „Ora de teatru” se structurează, în funcție de vârsta cursanților, în trei grupe: grupa A (7-12 ani), grupa B (13-18 ani) și grupa C (începând cu 19 ani).
sala mare

http://en.tntimisoara.com/

„Scopul acestor module , organizate pe grupe de vârstă, este să trezească apetitul pentru teatru, pentru bun gust în rândul celor care îl frecventează. Teatrul Național își dorește un public educat, sensibil și capabil să identifice arta autentică. Prin discuții și interacțiuni cu profesioniști în domeniu, noi sperăm sa formam acest public calificat, fidel și pretențios”, spune regizorul Ion Ardeal Ieremia, unul din cei trei traineri în cadrul „Orei de teatru”.
 Înscrierile se pot face de luni până vineri între orele 8,00 – 16,00 la secretariatul Teatrului Național din Timișoara – tel. 0256 499 908, 0758 089 048 sau 0745 508 595, sau online, pe adresa tntm.office@tntimisoara.com.

Adaugă comentariu