Plaja cu gânduri

Maria de Buenos Aires ajunge în Bacău

Spectacolul timișorean care a doborât toate recordurile de audiență, Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și textul lui Horacio Ferrer, în regia Adei Lupu, ajunge vineri, 14 iulie, în cadrul festivalului Theaterstock (International Arts Festival Bacău 2015), organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”.

maria de buenos aires01_resize

Festivalul Theaterstock Bacău este cel mai recent festival de artele spectacolului din România şi cel mai mare eveniment cultural al Moldovei, dedicat iubitorilor de teatru, muzică, literatură şi urban-art. Festivalul reuneşte 1.600 artişti din Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia şi România, acaparează întreg orașul și gestionează 35 de spații de joc.

 

„Considerăm că spectacolul Maria de Buenos Aires al Teatrului Național din Timișoara este o creație excepțională și am fi onorați să îl găzduim în  cadrul festivalului”, afirmă directorul festivalului, Anca Sigartău, în invitația transmisă managerului Teatrului Național.

maria de buenos aires05_resize

Maria de Buenos Aires, probabil, cea mai cunoscută lucrare a celebrului compozitor și interpret Astor Piazzolla, realizată împreună cu poetul și libretistul uruguayan Horacio Ferrer, reformulează, în spectacolul Naționalului timișorean, muzica și gestul ca semn teatral, prin emoție și imaginație. În montarea Adei Lupu, opera lui Piazzolla renunță, în premieră, la tonurile tragediei și vorbește despre sensul profund pozitiv al vieții, printr-un moment de viață, imaginat într-o clipă de dragoste. Ada Lupu o aduce pe Maria de Buenos Aires în lumină, prin cuvintele interpreților principali – Claudia Ieremia și Ion Rizea – cei care insuflă spirit personajelor poveștii pe care ei o nasc din și pentru iubire, spirite însuflețite de actorii Sânziana Tarța, Victor Bucur, Cristina König, Iuliana Crăescu, Corina Dohanici, Adriana Sâncrăian, Matei Chioariu, Raul Bastean, Raul Lăzărescu şi  Ionuț Iova, de dansatorii Cristina Daju și Silviu Gușat, ca şi de Nuevo Tango Quintet & Orchestra.

Foto: Adrian Pîclișan/ TNTm

Adaugă comentariu