Plaja cu gânduri

Proiectul „Say it now”- dialog cultural european prin teatru

Proiectul „SAY IT NOW” este inițiativa Teatrului Național din Timișoara de a dezvolta spiritul civic și comunitar prin cultură, desfășurată în parteneriat cu Compania „B. Valiente” din Oslo. Proiectul este finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.07

Proiectul a debutat în luna aprilie cu un workshop la care au participat 30 de elevi din patru licee timișorene: Colegiul de Artă „Ion Vidu”, Liceul „Grigore Moisil”, Liceul „Ion Mincu” și Colegiul Național Bănățean. Participanții, coordonaţi de regizorul și pedagogul norvegian Marcelino Valiente, căruia i s-au alăturat actorii Ana Munteanu, Flavius Retea și Bogdan Spiridon, au dezvoltat în decursul celor 5 zile ale atelierului situații teatrale, au descoperit noi modalități de a exprima subiecte neexprimate de tineri în contextul școlar și de a le exploata cultural. Etapele de scriere și creare a unui spectacol de teatru, dezbaterile cu echipa artistică, producția și promovarea spectacolului vizează concret să stimuleze imaginația și capacitatea de interrelaționare a adolescenților prin teatru, să încurajeze accesul tinerilor la cultură, să favorizeze comunicarea între generații sau să realizeze o conexiune directă între arta teatrală și beneficiarii proiectului.18

Temele dezvoltate în cadrul atelierului, consemnate și analizate de scriitoarea Mihaela Michailov, prezentă la Timișoara, stau la baza unei noi piese de teatru, care urmează să fie montată la Naționalul timișorean, în regia lui Marcelino Valiente, cu o distribuție formată din actorii menționați anterior. Spectacolul va avea premiera în luna octombrie, fiind urmată de două reprezentații la Oslo. Un alt rezultat important al acestui proiect va fi cartea publicată de Teatrul Național, conținând textul piesei, în limbile română, engleză și norvegiană, precum și preconizatul workshop susținut de prof. Hans Henriksen de la Universitatea de Artă din Oslo. În sfârșit, filmul realizat de artistul video Lucian Matei va documenta întregul proces, creând un context de comunicare între generații și culturi diferite, aducând față în față artiști români și norvegieni.

În această perioadă, dramaturgul Mihaela Michailov și regizorul Marcelino Valiente (Compania „B. Valiente”) lucrează intens la scrierea textului, urmând ca repetițiile să înceapă în luna septembrie.

Mizăm pe faptul că acest proiect va favoriza comunicarea între generații, va sensibiliza comunitatea la câteva dintre subiectele stringente ale adolescenței și nu numai (toleranța, violența, abandonul etc.) și, nu în ultimul rând, va oferi oportunitatea unui dialog cultural european în cel mai concret mod”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

 

FOTOGRAFII: Adrian Pîclișan / TNTM

Adaugă comentariu