Plaja cu gânduri

Intim- spectacol timișorean nerecomandat minorilor

Teatrul Național din Timișoara a încheiat marți, 30 iunie, stagiunea 2014- 2015 cu premiera spectacolului Intim. Piesa lui Patrick Marber, în regia lui Peter Kerek, s-a transformat într-o poveste nerecomadată minorilor. Cu toate acestea, Sala 2 din Parcul Civic s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru public. Menționarea trebuie făcută de la început, deoarece este un experiment social interesant (și trebuie asumare) să urmărești reacțiile spectatorilor vecini în fața unor scene incomode despre fantezii sexuale, limbaj necenzurat despre sex și dragoste, secvențe de striptease.

11_resizeActorii timișoreni spun o poveste despre alegeri, despre propria senzualitate, despre comunicare și dependență. Dar nu într-un mod grav și serios, ci cu umor și detașare și cu multă culoare. Relația dintre Alice (Ana Munteanu)  și Dan (Colin Buzoinau) se strică în momentul în care acesta recunoaște că este îndrăgostit de Anna (Claudia Ieremia), partenera lui Larry (Vicor Manovici). Urmează o schimbare de parteneri, revelații despre adevăr și împlinire. E posibil să recunoașteți scenariul, deoarece textul lui Marber, care a avut premiera în 1997 în Londra, a devenit în 2004 punctul de plecare pentru filmul Closer (cu Julia Roberts, Jude Law, Natalie Portman, Clive Owen, regia Mike Nichols). Identificarea acestui detaliu poate plasa spectatorul în umbra unor prejudecăți determinate de comparații mai mult sau mai puțin potrivite, date fiind din start mijloacele diferite de realizare.

Recuzita minimalistă plasează acțiunea spectacolului în diferite momente la spital, în studio, la o expoziție de fotografie, acasă sau în fața unui acvariu. Lipsa detaliilor spațiale accentuează exprimarea verbală. Atmosfera este completată foarte bine de muzica lui Sebastian Hamburger, care accentuează și intensifică anumite momente sau umple golurile dintre acte. Conceptul video aparținând lui Lucian Matei este o altă strategie care completează cadrul acțiunii și contribuie la complexitatea poveștii. Scenografia spectacolului Intim este semnată de Iulia Vâlsan.

05_resize

20_resize

 

 

 

 

 

Intim este o poveste despre nevoia de a avea cineva grijă de noi, despre nevoia de dragoste și nevoia de sex. Despre sexul de milă și despre cum pierderea inocenței determină pierderea complicității dintre două persoane. Despre adevăr, fără de care suntem doar niște animale.

FOTOGRAFII : Adrian Pîclișan/ Teatrul Național Timișoara

Un comentariu

Adaugă comentariu