Plaja cu gânduri

Un moment, 2 lecții (VI)

1. Amintește-ți de bocancii tăi

La evenimentul recent la care am participat, programul prevedea o activitate outdoor care necesita echipament sportiv. Eu mi-am adus bătrânii mei bocanci, încă impermeabili, dar ponisiți, deloc arătoși. M-am uitat înainte de activități la IMG_1627încălțările celorlalți participanți, remarcând produse noi, colorate, frumoase și pentru o secundă mi-a fost rușine că nu mi-am adus și eu cealaltă pereche, mai nouă și mai puțin folosită. Apoi, în secunda doi, mi-am amintit câteva povești cu trasee de munte și prieteni, veri cu soare și zâmbete sau oboseală și furtuni, ploi și râuri înfruntate. Și am zâmbit, pentru că așa cum sunt, bocancii ăia sunt dovada unor experiențe personale. Și nu mi-a mai fost rușine de bocancii mei, asumându-mi persoana care sunt.

2. Vinovăție o dată, de două ori…

Într-o după-amiază, călătorind cu trenul, nimeresc în compartiment cu un tânăr și o doamnă. El- același profil al călătorului light: prea vorbăreț, prea doritor de conversații despre orice, cu un ghiozdan prea mic pentru orice destinație. Ea- prea crispată de prezența lui.

Tânărul purta ochelari de soare, în compartiment; butona de zor un telefon, având unghiile mâinii drepte netăiate și murdare. Doamna citește, cu o mână ține revista, cu cealaltă își acoperă geanta plasată pe scaunul gol dintre ea și tânărul din poveste. Eu stau față în față cu ea; mă uit pe geam, mă uit la ei. Tânărul vorbește despre filme, doamna nu-i întreține conversația, eu îi urmăresc. Tânărul vorbește despre traseul trenului, doamna nu antrenează discuția. La un moment dat, brusc, el ne cere nouă un telefon în care să bage o cartelă, că telefonul lui e codat. Doamna refuză categoric, oferindu-i să formeze apelul de pe telefonul ei de serviciu. Refuză și el și insistă un telefon, cum că nu știe numărul, îl are numai pe cartelă. Ei bine, apoi refuz și eu (deși, ca de obicei, primul impuls a fost să ajut și dacă nu ar fi fost experiențele anterioare și semnalele clare, probabil că și acum aș fi fost victima unei mici escrocherii, că așa fac eu…)

Tânărul a mai stat cât a mai stat cu noi, apoi, sătul să fie ignorat, a părăsit compartimentul:

– Nu că nu puteți să mă ajutați, nu vreți!

Da, este foarte posibil să fi fost așa, întocmai pentru că experiența anterioară (neplăcută) a etichetat o succesiune de situații.

Un comentariu

Adaugă comentariu