Plaja cu gânduri

Bilanț pozitiv FEST- FDR 2015

19 spectacole, 4 conferințe, peste 50 de manageri, programatori și teatrologi din 17 țări europene, 3 lecturi publice însoțite de lansarea volumului CND2014, un concert, Art of Ageing- 1st European Theatre and Science Festival, 4611 spectatori care au format publicul spațiilor Teatrului Național din Timișoara. Așa arată, în cifre, bilanțul primului modul din FEST- FDR 2015.

SUBCARPATI + ORCHESTRA0 4_resize

maria de buenos aires02_resize

Festivalul a fost o întâlnire  între vocile dramaturgiei noi și vechi, de la Eugène Ionesco, la Teodor Mazilu, până la Alina Nelega, Peca Ștefan, Mihaela Michailov sau noua generație reprezentată la Timișoara de  Xandra Popescu, Radu Iacoban etc., de la Victor Ioan Frunză, Gábor Tompa sau Mihai Măniuțiu la Nona Ciobanu, apoi Geanina Cărbunariu, Ioana Păun, Adrian Măjeri, Luminița Țâcu sau Alexandru Mihail.  Scop atins pentru Teatrul Național – care a transformat Timișoara într-un forum al liberei exprimări artistice, sociale și civice.

Copiii foametei. Mărturii, de Alexei Vakulovski 05_resizeNOUL LOCATAR 01

Juriul Concursului Național de Dramaturgie a desemnat căștigător textul Elisei Wilk, nume emergent în dramaturgia românească de ultimă oră, Avioane de hârtie. Piesa va fi montată în cursul acestui an. Alexandru Teodorescu, în vârstă de 17 ani, a ocupat locul secund al competiției. Textele vor fi tipărite în volum, în colecția aTeNT a teatrului Național din Timișoara.

Modulul FEST va continua în intervalul 6-13 iunie. Organizat de Teatrul Național și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timișoara, FEST scoate spectacolul în stradă, deoarece teatrul are această funcție de agora, are capacitatea de a fi o punte solidă între oraș și cetățeni, după cum poate reprezenta o poartă larg deschisă în drumul Timișoarei către titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Am consemnat deja câteva recenzii ale spectacolelor pe care le-am vizionat. O parte așteaptă, încă, să se așeze din trăiri în cuvinte. M-am bucurat foarte tare de experiența Festivalului Dramaturgiei Românești, pe de o parte pentru că am fost partener media, pe de altă parte că mi-era un dor teribil de povești.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Adaugă comentariu