Plaja cu gânduri

Erica, vol. 2

Cris începu deodată să alerge. Însă, nu pentru că s-ar fi grăbit undeva anume, ci pentru că avea certitudinea că dacă n-ar face-o, ar îngheța cât de curând.
În plus, îl cuprinse o inexplicabilă stare de teamă. Avea senzația că este într-unul dintre acele vise care nu-i dădeau pace în nopțile cu lună plină și-l obligau să se trezească la ore imposibile.

Cu numai câteva minute în urmă, era în mijlocul unei zile de vară iar, acum, totul îngheța instantaneu în jurul său și se sfărâma în mii și mii de bucăți. În alte circumstanțe, ceea ce i se întâmpla i-ar fi stârnit curiozitatea și l-ar fi făcut să-și pună o mulțime de întrebări. Însă, nu mai avea timp pentru rațiune, ci trebuia să-și asculte instinctul. Un lucru cu care Cris nu era chiar familiar.
Cuvântul prin care l-ai fi putut descrie cel mai bine pe Cris ar fi fost, cel mai probabil, „nehotărât”. Cu ochii negri și mici, cu părul întotdeauna răvășit și cu acea privire mereu întrebătoare, Cris era poate cel mai curios bărbat în viață, dar care n-avea curajul să pună întrebările la care ar fi dorit să afle răspuns. 
În urmă cu exact șapte ani fără trei luni, Cris împlinea 23 de ani. Cu toate acestea, ar fi fost o zi complet obișnuită dacă, în acea dimineață, drumul său spre facultate nu s-ar fi intersectat cu al câinelui unei vecine, despre care nu mai știa nimic acum. Era un Border Collie bine făcut, cu blana ușor aspră, în trei culori, iar greabănul solid. Fără îndoială, era un exemplar excepțional.
Nu cred că ți-am spus, dar Cris era fascinat de câini, motiv pentru care se opri câteva minute pentru a-l admira. Suficient, însă, cât să ajungă în dreptul semaforului chiar în momentul în care verdele se transforma în roșu.
În cele câteva secunde în care fusese nevoit să aștepte la semafor, Cris nu putu să nu observe acei ochelari de soare, cu ramă verde-smarald, care-i tulburau visele, în ultimele luni.
Timp de o clipă, își imagină că o salută pe fata care-i purta, că o invită la o cafea pentru a afla povestea lor și, apoi, o prinde de mână, o strânge în brațe și era pe punctul de a o săruta când șirul gândurilor sale fu oprit brusc de o voce feminină: „Bună, sunt Erica”

Adaugă comentariu