Plaja cu gânduri

Ierarhizarea dorințelor

Acum o lună am dat peste un training din categoria celor foarte mișto, care nu au tangență profesională cu aria mea de interes, la care îmi propusesem să mă înscriu. Se desfășura undeva departe, pe cât de cețos și rece, pe atât de atrăgător și de topitor de limite. Undeva din categoria „să punem nordul pe hartă”, ce să mai, o adevărată provocare.
La început, a fost un zâmbet, un vierme de dorință și multă fantezie despre cum ar fi să. Și învăluirea rațiunii și pauze cu proiecții mentale și salivări sufletești. Și am zis să mai amân momentul înscrierii, să las motivația să mă pătrundă cât mai convingător pentru o aplicație grozavă.

 Pentru că (vreau să) le văd, semnele s-au acumulat progresiv, din direcții diferite Și am zis “Ei, ăsta e momentul, lucrurile se vor așeza grozav, nu are cum să nu se întâmple, universul lucrează pentru mine!”. Și am mai băut niște apă rece și am zis că o să lucrez și eu la aplicație pentru mine, dar mai târziu puțin, că se nimerise fix în perioada unor formalități inevitabile.


Doar că, între timp, în interval de cel mult 2 săptămâni, m-am intersectat cu altă dorință. Și am uitat (voit?) de prima, de satisfacția și aroganța presupusei împliniri. Și de multe altele, mai mult sau mai puțin importante, cu mintea spălată și sufletul întins pe pâine, cu consistență cremoasă de generozitate.
Și acum caut altă dorință. Să mă scoată din regretul de a fi omis termenul de înscriere pentru training și de a fi avut impulsul de a face pentru altcineva mai mult decât pentru mine.  

Adaugă comentariu