Plaja cu gânduri

Punând nordul pe hartă

     Anul trecut, 1 aprilie mi-a adus cel mai bun adevăr: eram departe de sufocarea capitalistă și nu era nici o glumă în cât de mult și cât de bine mi-a priit Sibiul. Un schimb de experiență interuniversitară în certificate, cafele în Piața Mică, plimbări în împrejurimi și ninsoare de-o dimineață. Deși primavară în suflet în săptămâna aia minunată, nu am aruncat nici un rând pe Plaja cu gânduri.

     De 1 mai redescopeream stațiunea Costinești- murdară, stridentă și cam lăutărească pentru propriile-mi aprecieri, într-un grup de tineri pe care îi iubesc fără să fi avut nevoie de teste și contexte doveditoare. Dar eram pe plajă și totuși valurile au spălat toate stările momentului și gândurile s-au uscat la soare, deși mă intrigă și acum motivația de a merge la mare și în loc de plajă, alegi să te petreci în cluburi…bizare.

     În iulie am ajuns iar pe plajă, la Constanța, cu scopul clar de a fi îngropat sesiunea de vară. A fost un moment de studenție clasică, poate chiar clișeistică- susții ultimul examen și te îmbarci câteva ore mai târziu cu destinația „vacantțăăă”. Au fost mai multe premiere, toate păstrate sub tacere.

     În vară au urmat  locuri pe care le-am văzut pentru prima dată, ture la munte și plimbări la înălțime, despre a căror geografie nu am putut nota nimic. Nici macar o dâră de amintiri subiective ale momentului.

     La sfârșitul lunii trecute am mai bifat un nord pe harta obiectivelor sufletești, pe care l-am ignorat total aici. Nu știu de ce. Dar postul ăsta este o îndemnare la scris, pentru că uitarea reneagă zâmbetele.

     ***
     Mi-e dor de atunci.

Un comentariu

Adaugă comentariu