Plaja cu gânduri

The words (2012)- Nu sunt cine credeam că sunt și sunt îngrozit că nu voi fi niciodată!

     ‘The words” este filmul de debut al echipei de scenarişti și regizori Brian Klugman şi Lee Sternthal, al cărui subiect pornește de la poveștile pierdute în realitate de Ernest Hemigway și visul acestora de a le fi găsit.
     „Hotul de cuvinte” este un tânăr scriitor care caută să-și facă vocea auzită și care vede în cuvinte mai mult decat un hobby, o alegere profesională care nu prea rentează, întrucât arta nu e o afacere. Scrie o primă carte care îi confirmă adevărul, dar care nu poate fi publicată, din motive de marketing și cerere a publicului, ceea ce îl aduce față în față cu tăcerea, dezinteresul, respingerea.

     Dincolo de intriga în care Rory Jansen, interpretat de Bradly Cooper, își atribuie meritele unui volum care nu-i aparține de fapt, filmul proiectează granița prăpăstioasă dintre aspirații și realitatea a ceea ce nu devenim niciodată, groaza de a nu fi ceea ce ne-am dorit întodeauna să ajungem. Conflictele dezvoltate confirmă nevoia de depășire și validare, chiar după ce ți-ai furat șansa de a mai crede în tine, nevoia de eliberare prin adevăr după o luptă pe care o porți cu tine însuți, fără a avea certitudinea că fără această demonstrație ești suficient persoanei iubite.
     Structura narativă este a povestirii în ramă, cu un fir care se desfășoară ca un ghem, înainte și înapoi, ilustrând povești trecute și povești prezente, o paralelă între momente care surprind firescul cotidian al cuplului, cu încărcături emoționante sau încercări dramatice.
    

      Personajele se raportează la intrigă prin abordări contrastante, primul ton este al salvării prin cuvinte, pentru ca apoi tot ele să strice totul, când iubirea pentru acestea e mai presus de femeia (și iubirea) care inspiră procesul creativ.
     Deznodământul filmului permite concesii, există viață după greșeli, iar alegerile sunt ușor de făcut. Cel mai greu e, însă, să trăiești cu ele. Iar realitatea și ficțiunea, deși aparent la limită, sunt intangibile demiurgului care alege să nu-și pedepsească personajele universului conturat. Până la urmă, acceptarea limitelor, oricat de dureroasă ar fi, e un însemn al bărbației.

2 comentarii

Adaugă comentariu