Plaja cu gânduri

Stăpânii propriului univers

    Într-una din zilele lucrătoare ale săptămânii, într-o dimineață friguroasă de octombrie, într-un oraș mic de munte se susține proba de traseu a examenului pentru obținerea permisului auto. Părinții, bunica, sora și cumnatul, iubitul și părinții lui, mătușa și unchiul, colega de cămin și finii, instructorul și mai ales candidata la noul statut pulsează agitat sânge prin vene, fumează nervos țigară după țigară, vorbesc gâtuit de emoții sau, după caz, tac, strângându-și buzele uscate.

     La aflarea rezultatului, bunica lăcrimează și conchide “A vrut Bunul Dumnezeu!”, amintindu-și de puterea divinității, de acatiste, rugăciuni și aghiasma din dimineața examenului. “ Prin credință a reușit!”.


     Tatăl, anunțat telefonic, răspunde sec “Era normal să te descurci!” după care:” A luat fără niciun punct penalizare!” I se aude vocea puternică înspre interlocutori, îndepărtând telefonul de la ureche, spre a închide convorbirea.  Duritatea mea a motivat-o!”

 
     Mama, tot telefonic, se manifestă drăgăstos, pe fugă ” Felicitari, mama, ce bine, bravo, ai scăpat, te puuuup!”, sora cere detalii descriptive ale momentului examinării, iar cumnatul solicită udarea carnetului. “ Ce bine că e norocoasă, draga de ea!”

     Mama prietenului o felicită personal și reia povestea examenelor ghinioniste ale copiilor ei “Ce bine că a avut examinator de treabă, fata mea nu a avut!”

     Colega de cămin nu e scoasă din impasibilitatea ei cotidiană, dar se întrevede totuși o sclipire de fericire pentru băutura ce urmează sâ curgă, iar fina atribuie reușitei un procent important din discursul mobilizator pe care i-l ținuse-tot via telefon- cu o seară înainte. “ Puterea exemplului meu, de femeie puternică, a motivat-o!”

     Mătușa influentă face o pauză între pacienții programați și menționează niște nume, locuri și momente. “Face o facultate grea, normal că examenul de șoferie e floare la ureche în comparație cu o sesiune!”

     Instructorul rămâne emoționat în parcarea de examen, cu prestația tremurând pentru restul aspiranților care urmează să susțină proba practică, gândindu-se la fata din povestea noastră. “Nu are talent, dar o duce mintea, eu am învățat-o tot!”

     Prietenul o cam ascultă și nu prea, dar primește acceptul de a o atinge admirativ când se vor întâlni.

     La întoarcerea în București, pe drumul ce durează puțin peste 2 ore, am încearcat să mă odihnesc. Având ochii închiși, intimidați de soarele ce batea prin geamurile murdare ale autocarului, îmi veneau în minte colaje succesive cu imaginile persoanelor care și-au făcut griji pentru examenul meu. Decupez secvențe din universurile care mă înconjoară, iar rezultatul mă face să zâmbesc. Indiferent de motivație, intențiile bune sunt bune ca scop în sine, binele ca finalitate e irelevant. La fel și fericirea? 

8 comentarii

  • Răspunde Gabriel |

    Felicitari tie! meritele se pot distribui, dar nu in mod egal :), e nevoie de niste ecuatii :))..firar..
    Eu nu pot sa te ajut cu raspuns la intrebares asta…eu nu cred ca exista bine, finalitate sau fericire cu adevarat, desi sunt aparent idealist. Cred ca e doar in mintea noastra si trebuie sa ne jucam cu aceste idei si altele (aoleu cate pot fi) cat putem de armonios. O terapie buna este sa ne mintim ca e bine, ca am atins un scop bine stabilit sau sa suntem fericiti si suntem siguri de asta. Aici/acum sunt necrutator.
    Cu „bine”?!

  • Răspunde Javra |

    Felicitări pentru carnet!
    Meritele sunt aproape exclusiv ale tale.
    Văd că o mulţime de oameni au pretenţia
    că datorită lor ai reuşit. E o prostie.
    Despre fericire se spune că nu realizezi când vine
    şi se duce. Astfel, nu-i poţi simţi gustul din plin.

  • Răspunde Fata de pe plaja cu ganduri |

    Multumesc. Din octombrie pana acum am mai practicat si mi-a placut foarte mult sa conduc. E mult spus ca cei din jurul meu au pretentia reusitei mele, dar s-au raportat la succes prin prisma credintelor lor. Ca fiecare dintre noi 🙂

  • Răspunde EoL |

    Binele si fericirea niciodata nu sunt irelevante. fericirea cel putin este cea mai importanta. cu ea traim zilnic. si ne dorim si ne cream situatii in care sa fim fericiti, pt ca in final de noi depinde starea noastra de bine. PS: felicitari TIE pt reusita

Adaugă comentariu