Plaja cu gânduri

Bătrânețe versus îmbătrânire activă

     „Bătrânețea-i haină grea„, zice o vorbă din bătrâni, pe când o alta contracarează cu ceva mai multă generozitate etatea „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere„. E multă înțelepciune în popor, dar autosuficiența ne împiedică pe noi, mai tinerele generații, să ne căutăm rădăcinile, să smulgem buruienile ignoranței și să lăsăm loc vlăstarilor de respect și toleranță.
     În context european, anul acesta se celebrează îmbătrânirea activă și solidaritatea între generații și modul în care vârstnicii pot căpăta un rol activ în societate. Însă când începe bătrânețea și care sunt activitățile sociale, culturale sau economice în care aceștia se pot implica activ?

     Personal, perspectiva asupra vârstei mi s-a schimbat pe masură ce am crescut și eu și am început să-mi conștientizez propria evoluție. În copilărie, îmi imaginam că deja de la 20 de ani ești „om mare”, cu familie și prestanță în spate; astăzi sunt doar „studentă”. Apoi, bunicii mi-au devenit pe rând pensionari, iar ea, dintr-o profă de română riguroasă, a devenit deținătoarea cămării cu bunătăți (să nu mă exprim greșit- bunătățile existau și înainte, dar cumva renunțarea la barierele impuse de atribuțiile profesionale mi-au umanizat bunica într-o măsură percepută numai prin ochii inocenți ai copilăriei). În cadrul stagiilor clinice din facultate, am observat în timp diferența dintre vârsta cronologică și cea biologică a pacienților, dintre starea fiziologică și cea psihologică și mai ales de unde începe declinul funcțional, având alături colegi de toate vârstele, inclusiv 40 +. Iar acum, când și părinții mei mai „scârțâie” din încheieturi, aș vrea să cred că bătrânețea e dincolo de limite.

     Știți filmele americane în care bunicuțele văduve își concentrează atenția spre buna funcționare a corului bisericesc duminical? E un exemplu concludent despre cum bătrânii își pot dovedi adeziunea la un grup, iar dincolo de socializarea aferentă acestor întâlniri, prin mediatizarea evenimentelor și dezbateri informaționale, activitatea reprezintă în sine un scop al bătrâneții, un motiv care merită să le consume energia. Pentru că, nu-i așa, când ajungi la bătrânețe, iar copiii și nepoții sunt pe picioarele lor, singura așteptare pare să rămână moartea. Iar activitățile care să îi implice pe vârstnici neutralizează starea de inutilitate aferentă, le dau sentimentul apartenenței și le satisface nevoia de a comunica, de a-și spune oful. Cred că acest concept stă la baza implicării bătrânilor în societate: crearea unor platforme care să le faciliteze dialogul interpersonal- inclusiv cu generațiile succesoare- și împărtășirea experiențelor, într-un cadru detașat de îndoctrinări politice sau manipularea presei.


     În urma interacțiunii pe care am avut-o cu alte culturi, în special prin participarea la programe de tineret desfășurate cu finanțare europeană, e ușor de concluzionat că nu prea ne prețuim bătrânii, poveștile, istoriile personale. Și lipsa de preocupare se reflectă și în condițiile de viață, începând cu valoarea pensiilor, a fondurilor pentru medicamente, ș.a, chestiuni discutabile care nu își au locul de dezbatere aici. Prezint mai jos câteva idei care pot mobiliza bătrânii, într-un context utopic, în care grija zilei de mâine nu echivalează a prioritate:

    *Ceaiul de la ora 5- întâlnire în care participanții vor dezbate subiecte de interes comun, începând cu probleme de actualitate cotidiană până la literatură, istorie, arte, etc. Cu siguranță că este nevoie de intervenția unui pion – ONG, instițuie publică, etc- pentru planificarea și diversificarea metodologiei de lucru, pentru a pune la dispoziție un spatiu de desfășurare, pentru promovarea activității sau multiplicarea rezultatelor, inclusiv pentru obținerea finanțării.

    *Ateliere de abilități– competiții de șah, table, cusut goblenuri, croșetat mileuri, pe de o parte și jocurile de strategie ale tinerilor, pe de cealaltă parte, alături de cursuri de olărit, pictat icoane, meșteșugărit, grădinărit- sau orice alta provocare ce ar materializa din visele tinereții.
 
    *Ora de sănătate– cu atât mai mult cu cât există numeroase parcuri dotate deja cu „locuri de joacă” pentru adulți: aparate de fitness și întreținere în aer liber. Din perspectiva legăturii cu generațiile tinere, o inițiativă care să instige lumea la mișcare sunt competițiile, organizate pe categorii de vârstă. Și deși pare greu la început, sportul este recomandat la orice vârstă.

    *Dictionar de neologisme– pe parcursul vacanțelor, bunicii și nepoții ar putea participa împreună la lecții de deslușit vocabularul actual: „cool”, „update”, „gb”, ‘open-minded”, „wi-fi”, etc, etc. De asemenea, metodele de folosire a tehnologiei sunt de bun augur, mai ales în cazul copiilor mari, plecați în lume la distanță de familie.

    *Buticul vintage– aducem moda în stradă, din cuferele cu zestre ale bunicilor.

    *Festivalul aromelor– acțiune de bucătărit în masă pentru copiii din orfelinate sau bătrâni uitați prin aziluri, organizat prin implicarea bunicilor.

    *Gratuități și reduceri– filme, teatru, concerte, restaurante, pelerinaje, excursii, tratamente.

    *Programe de învățare pe tot parcursul vieții, pe domenii diferite, care să împiedice degradarea intelectuală, prin prelungirea celor existente deja dincolo de limita pensionării.

     Raportând aceste sugestii educației nonformale la care m-am supus voluntar și jonglând cu tot atâtea reprezentări mentale, consider că implicarea activă a unei persoane nu trebuie obligatoriu subordonată unei organizări sociale. Cel puțin, datorită entuziasmului tineresc, atunci când vrei, găsești o cale pentru a deveni factor de influență în comunitate și de a-ți face viziunea auzită. La bătrânețe, lucrurile se mai complică, mai ales ca urmare a izolării ce rezultă din excluderea profesională sau stagnarea pe anumite direcții, nu întotdeauna actuale. Însă implicarea ține de convingerea personală și e o alegere ofertantă împotriva pasivitătii, un demers în susținerea unei vieți trăite frumos.
 —————————————————————————————————————————-

Adaugă comentariu