Plaja cu gânduri

Update: NU sunt Blogger European, promovez voluntariatul!

     UPDATE: Rezultatele concursului aici.
     La prima citire, impactul fondurilor europene în România îmi suna arid. Și oarecum pompos, gândindu-mă la toate planurile, documentele, semnăturile, legislația în vigoare și mai ales birocrația care se învârt, presupus, în jurul acestui concept. Însă, acum zâmbesc în sinea mea, știind cât de dragă mi-a devenit aceasta terminologie, chiar după primul proiect pe care l-am experimentat dintr-o postură detașată de cea a beneficiarului care atrage fondurile. Deși neprietenoase la început, printr-un lexic îndepărtat de sfera mea imediată de interes, implementarea unui proiect, impactul acestuia prin atingerea obiectivelor și priorităților, strategiile de promovare a conștiinței europene sau dimensiunea interculturală mi-au devenit limbaj uzual, cu ajutorul cărora am putut jongla natural în candidaturile ulterioare depuse în vederea atragerii de fonduri europene.
      Cunosc beneficiile acestor fonduri majoritar din contextul voluntariatului, explicit desfășurat prin programul Tineret în Acțiune” (Youth inAction), programul Uniunii Europene cu finanțare de la Comisia Europeană, care vine în continuarea programului „Tineret” (Youth) și va fi implementat în perioada 2007 – 2013. (Sursa)

    Cel puțin din perspectiva voluntariatului, fondurile europene acționează în sprijinul ideii mai-binelui și mai-frumosului comun, pentru identificarea unei probleme resimțite la nivelul unei comunități și implicit soluționarea ei. Dar așa cum știu de prin vecini, acestea pot fi accesate și în interes personal. Pledoaria de mai jos se referă la prima categorie, în care am fost implicată inițial ca participant la proiecte organizat de parteneri francezi, cehi, turci sau germani pentru ca ulterior să fiu lider al grupurilor române implicate și chiar coordonatoare de proiecte internaționale implementate în comunitatea locală, ca beneficiar direct al acestei surse de finanțare.
     Principalul efect al fondurilor alocate este generarea de posibilități și existența alternativelor. Sunt, cumva, puntea dintre idee și acțiune, dintre “Aș face, mi-aș dori, aș schimba…” și “Fac, îmi doresc, eu sunt schimbarea!”. 
 

     În cazul particular al programului menționat, banii europeni sunt investiți în finanțarea proiectelor care susțin învățarea nonformală pentru tineri, vizând recunoașterea unor abilități și competențe dobândite în afara contextelor formale. Pe scurt, se ia o mână de oameni entuziaști care vor o schimbare, caută alte grupuri de naționalități diferite cu care să-si intersecteze viziunea și stabilesc un plan de acțiune. Se stabilește o țară gazdă, cea care va cere finanțare europeană în numele tuturor partenerilor și după ce au completat aplicația, în cazul aprobării ei, urmează implementarea proiectului. Aceasta este, de departe, etapa cea mai antrenantă din ciclul de viață al unui proiect, în care tinerii se întâlnesc, se descoperă și își completează personalitatea, cultura generală, capacitatea de adaptare și integrare, abilitatea de a comunica într-o limbă de circulație internațională, dezvoltă sentimente de toleranță și solidaritate în vederea coeziunii sociale, promovează cooperarea europeană în domeniul tineretului și află o grămadă de informații despre topicul care îi interesează.

     Și câte și mai câte alte elemente care contribuie la procesul educației nonformale, mai ales când ajungi să înveți despre tine, ajutându-i pe alții să învețe. Experiențele practice favorizează acest proces, fiind corelate și subordonate temei abordate: de la lecții teoretice de pictură până la ateliere de olărit, de la construit adăposturi pentru păsările sălbatice sau lecții de dans până la dezbateri, conferințe sau seminarii pe marginea unor noțiuni de interes actual sau prezentări informale și nonformale, toate aceste metode vin în ajutorul participanților, urmărind să le dezvolte abilități și cunoștinte. Metodologia proiectelor cunoaște atât de multe forme, încât diversitatea acestora face ca fiecare proiect să fie mai interesant, mai interactiv decat cele anterioare. Banii absorbiți sunt folosiți pentru asigurarea cazării, mâncării și aplicțiilor practice ale participanților, precum și a unui procent de 70% din costurile transportului acestora către destinația de desfășurare a proiectului. Acest mecanism face ca programul să fie accesibil, încurajându-se astfel implicarea activă inclusiv a tinerilor cu posibilități reduse.

     Proiectele de acest gen te aduc în primul rând față în față cu tine. Dincolo de schimbul valid de experiență interculturală și interpersonală, aceste activități se constituie în procese de asimilare a unor mentalități, a unor informații, a unor abilități. Pot să afirm cu toata convingerea că suma experiențelor desfășurate prin acest program constituie parte din cele mai memorabile amintiri personale. Dar, înainte de toate, a fost schimbarea.

     Întâi a mea, apoi (d)in jurul meu. Și cu timpul a intervenit puterea exemplului personal și forța de a fi luat ca model. Șansa de a-ți învinge limitele: de a vorbi în public când te știi bâlbâit, de a urca pe munte când ai rău de înălțime sau de a avea încredere în susținerea colegilor, atunci când ești legat la ochi. Mi-aș fi dorit să pot reda într-un material o parte din colajele pe care le realizăm la sfârșitul acestor proiecte, surprinzând momente cheie necesare perioadei finale de evaluare. Cum informațiile au caracter privat, nu-mi rămâne decât să încerc să descriu în cuvinte spiritul de echipă care se încheagă între participanții care, deși se întâlnesc pentru prima dată, își iau sarcinile în serios, satisfacția realizării produselor finale de proiect, îmbrățișarea diversității prin deschiderea la nou și prin asumarea diferențelor existente între oameni, combaterea prejudecăților prin dialog și exemplele experiențelor personale, nu violență sau jigniri.

  
 ***
     Acest articol este înscris pentru concursul Blogger European, demarat de Reprezentanța Comisiei Europene în România și reprezintă, într-un spațiu extrem de limitat, concluziile experiențelor nonformale din 9 ani de voluntariat. Aici gasiti regulamentul integral al campaniei.

10 comentarii

  • Răspunde Jocul Orb - Olivia |

    Cum si eu particip la campanie, am fost curioasa sa vad ce ai scris. Cred ca poate fi simbolic faptul ca un voluntar de la Youth in action scrie despre Anul european al imbatranirii active. E un fapt: tinerii de astazi sunt batranii de maine si, aducand schimbarea pentru varstnici, nu facem decat sa ajustam societatea la felul in care ne-o dorim pt noi. Keep up the good work! 🙂

  • Răspunde Fata de pe plaja cu ganduri |

    Buna, Olivia, iti multumesc pt vizita si urari! Cred in principiul pe care si tu l-ai enuntat aici- tinerii de azi sunt batranii de maine, astfel incat si cealalta tema, cum ne vedem peste 50 ani, imi face cu ochiul. „Be the change you want to see in the world” este, de asemenea, o instigare pentru schimbari de mai bine.

  • Răspunde Andrei |

    Salutare,
    Si eu am participat la un astfel de proiect si cred ca m a ajutat mult pe mine ca persoana; in schimb cred ca pentru comunitate nu este de mare ajutor si nu cred ca se pot solutiona probleme cu ajutorul unui astfel de program (in primul rand pt ca este prea scurt – o problema a comunitatii trebuie identificata, analizata, trebuie stabiliti pasii in care se poate rezolva iar dupa rezolvarea ei trebuie monitorizata in continuare)

    • Răspunde Fata de pe plaja cu ganduri |

      Andrei, proiectele internationale de tineret cu finantare europeana urmaresc sa solutioneze o problema a comunitatii. Bineinteles ca la scara mai mica, dar e important ca tinerii sa constientizeze ca sunt factori de decizie, ca au putere si e important sa-si faca vocea auzita, sa fie ei schimbarea pe care o doresc. E importanta cooperarea care se infaptuieste, in timpul sau dupa implementarea unui astfel de proiect, intre asociatia gazda si organele publice locale: primarii, institute, alte organizatii, pentru ca un astfel de demers atrage dupa sine schimbari in domino.

  • Răspunde Gabriel |

    canalizarea eforturilor in sens benefic, realist, stabil atat moral cat si practic, prevazut-calculat-gandit-planuit + cu putin entuziasm tineresc poate aduce un spor de „mai bine”, chiar daca poate nu atinge cele mai inalte asteptari. Daca depasim bariera confortului indiferentei, sigur vom descoperi modalitati de a schimba mersul lucrurilor incepand cu nivelul apropiat, palpabil, dar si mai departe, cu staruita si implicare activa a grupurilor.
    Sunt de acord, este constructiv asa si va poate fi si mai bine cu implicarea noastra.

  • Răspunde Lavi |

    Proietele de tineret sunt primul pas care ar schimba viitorul batranilor de maine, pentru ca, acumuland niste experiente, valorificand niste oportunitati, ne construim batranetea altfel, ne traim viata inspre calitate si devenim alegatori, nu doar alegerile unui sistem. E drept, asa cum s-a zis mai sus, ca proiectele in sine nu rezolva problemele comunitatii, dar la o scara mai mica, pot cizela oameni care sa le observe, sa le schimbe, sa le imbunatateasca. Am participat si eu la asemenea activitati, ca organizator, e multa diversitate si distractie in asemenea program, dar destula birocratie si bataie de cap cu documentatia si rapoartele finale. Oriocum, lucrurile se desfasoara transparent si asta e un maare plus!

    • Răspunde Fata de pe plaja cu ganduri |

      Lavi, suntem pe aceesi frecventa, ma bucur mereu cand intalnesc oameni pasionati! Felicitari pentru participari! Mie cel mai mult din proiecte imi plac activitatile de inceput, de sspargere de gheata- sunt atat de distractive si spun atat de multe despre caracterul fiecaruia dintre noi, intr-un sens pe cat de nonformal, pe atat de creativ.

  • Răspunde Vlad |

    Succes, iti doresc sa fii printre castigatori, se vede ca te-ai modelat ca cetatean activ si ai viziune de lider. Am citit si celalat articol, ai scris mai tintit decat concurenta, multi si-au imaginat cum va arata Europa peste 50 de ani, desi cerinta nu era asta. Oricum, frumoasa competitia 🙂

Adaugă comentariu