Plaja cu gânduri

Cat de greu e sa te dezbraci?

   Batma este din Irak. Nu ii ghicesti usor varsta, in spatele fondului de ten intins perfect pana sub barbie, a sprancenelor groase, dar simetric conturate si a ochilor creionati puternic cu negru. Capul ii este acoperit de o esarfa voluminoasa, cu model cu flori maro si violet. Pesemne ca are parul lung, strans intr-un coc proeminent. Nu i-ai ghici culoarea, daca de fiecare data cand si-ar schimba masca chirurgicala nu i-ar aluneca de pe ureche cateva suvite dezordonate, inchise la culoare, care sa-I accentueze si mai mult trasaturile fetei.
   Batma are putin peste 25 de ani, ghicind dupa durata rezidentiatului pe care il urmeaza in Romania. Printre colegele ei, se deosebeste de linistea cu care isi asteapta manopera pe care trebuie sa o realizeze pentru a-si atinge baremul necesar finalului de stagiu. Nu se ingramadeste peste alte colege, ba chiar le mai cedeaza si randul, daca situatia o impune.Priveste dintr-un colt al salii actele terapeutice desfasurate si intervine doar daca este solicitata. Altfel,nu se baga. Chiar si asa, atitudinea ei este departe de a-I trada eventualul dezinteres care ii mai incearca pe studenti, pe durata celor 4 ore neintrerupte.

   Azi poarta un halat alb drept ce contrasteaza cu fusta neagra cu pliuri laterale. Are manecile lungi, venind cap la cap cu elasticul manusilor pe care le schimba intre pacienti. Cand se spala pe maini, si le sufleca mult, lasand sa se vada o piele mai deschisa decat nuanta fondului de ten, delicata si epilata. Halatul ii este larg si lung, ii acopera coapsele si doar lasa loc interpretarii formelor femeii. Si bustul, si soldurile ii sunt generoase, fara a fi grasa. Desi este inalta, lucreaza mai mereu din picioare, evitand sa-si expuna picioarele, oricum acoperite in limitele decentei, vederii pacientilor. Chiar daca acestia sunt copii.
   Batma locuieste singura in Bucuresti. Este, in mod sigur un templu nedescoperit de frumusete. Un templu neexpus, pentru a carui cucerire e nevoie de ochi care sa caute frumosul ascuns intre saluri si randuri de haine, de maini care sa se bucure de  texturi nepipaite si simturi care sa se imbete cu ardoarea trupului nemangaiat. Batma nu se ofera usoar. De fapt, spre deosebire de majoritatea fetelor “din ziua de azi”, care merg in fundul gol prin cluburi, care isi onduiesc ostentativ formele urmarind parca un ritual continuu de imperechere, care emana erotism si transmit mesaje cu conotatii sexuale oricui le priveste, ea nu se  ofera deloc. Nu fizic. Ea ramane o apa adanca, neexpusa si fara dorinta de a se alatura unui val ce o poate darama oricand prin superficialitate si lipsa de orientare, de valoare,de coerenta in gesturi. Raman inradacinate principii si un stil de viata asumat voit, fara constrangeri si fara nevoia de apartenenta. Fara negocieri de acceptare sociala partiala din partea comunitatii care a adaptat-o de la inceputul studentiei.
   Lasand la o parte considerentele religioase, Batma ramane un model de verticalitate si de perseverenta. Sa te dezbraci nu e greu, greu e sa vrei sa ramai imbracat! Unde hainele sunt texturi ce ne acopera pudoarea, sufletul, moralitatea.

Adaugă comentariu