Plaja cu gânduri

Cum iti alegi partenera/partenerul?

     De cand cu emanciparea femeilor si razboiul dus pentru egalitatea dintre sexe, este evident ca alegerea partenerului a devenit o initiativa bilaterala. Au apus vremurile in care vorbeam despre o vanatoare demarata de barbati, iar femeile, ca niste caprioare cu ochii umezi, asteptau sfioase ca templul inocentei lor sa fie asediat.

     In contextual actual, in care tendintele sociale ne vorbesc despre experimente, alternative si diversitate, iar sfatul general e sa nu refuzam cunoasterea (pe orice plan), ajungem la concluzia ca numarul partenerilor se vrea a fi ca experienta din CV: cu cat mai mare, cu atat mai bine. Nu stiu daca exista criterii standard, aseptice din punct de vedere al deziluziilor anterioare sau in valoare absoluta prin repetarea aplicabilitatii lor, dar cu siguranta ca alegerea partenerilor tine de moment, stare sau provocare. Si mai ales de arome. Si nu respecta totdeauna acelasi calapod. Cand ti se ia de prea multa menta, parca ai incerca si vanilie, prin urmare iti ajustezi realitatea si criteriile la care te raportezi pana atingi succesul si gustul deplin.

     Sper ca sunt putine femei care merg pe strada cu profilul potentialului partener in buzunar, listat in enumerari cliseistice :” sa fie inalt”, “sa fie roscat cu ochii verzi”, “ sa fie absolventul unei facultati de stat cu media anilor peste 9,78”, etc. Stiu cazuri in care incapacitatea de a jongla cu compromisurile determina frustrari, insotite de perioade lungi de singuratate. Iar din singuratate multa, tendinta urmatoare e de coborare a standardelor si de multumire cu oferte neatractive. Si implicit relatii nepotrivite. Asadar, e general valabil sa tinem receptorii deschisi in cautarea cuiva care sa aiba macar “acel ceva”, daca nu chiar tot tacamul, incat sa ne bifeze cat mai multe puncte din lista de asteptari.
     Nu stiu in ce masura ne indragostim de calitatile concrete ale cuiva, dar cu siguranta ne hranim destul de mult cu aroma dulce e ideilor. Cand vine vorba de alegerea partenerului, mi se potriveste mai tare zicala “Cine se aseamana, se aduna”, in fata “contrariilor care se atrag”. Nu-mi imaginez cum as putea fi compatibila cu cineva care nu-mi intelege felul de a fi, care asculta dub step cand eu fluier a time out. Pe termen scurt, ar putea fi o provocare interesanta, cu largirea limitelor cunoscute, dar in timp ar deveni obositor sa incerc sa-mi setez frecventele pe canale care imi provoaca mult zgomot, la propriu si la figurat.

      Acum, in ordinea numerelor de pe tricou: initial trebuie sa-mi provoace o reactie. Chimia dintre noi sa se oglindeasca in atractie fizica, pe de o parte si in intersectari sufletesti, pe de alta. Deci, sa nu-mi dea senzatia de fratie familiala si nici sa ma umple de stoluri de porumbei cand conversam. Sa ma tina pe jar, fara sa imi cauzeze arsuri fizice si sa ne jucam, fara reguli si fara infrangeri. Sa lase loc de imprevizibil. Sa treaca testul anturajului meu. Sa se integreze usor, dar sa nu risc sa-mi fure prietenii. Sa-mi placa prietenii lui, caci persoanele apropiate sunt reflectia caracterului sau. Sa fie spontan, fara sa fie neserios si serios fara sa fie plictisitor. Ulterior, sa ma sustina in activitatile mele, fara sa-mi devina umbra, sa creada in mine cand eu nu o mai fac. Sa fie tolerant, fara sa-mi dea impresia de control absolut. Sa avem tangente in pasiuni si ideologie, dar sa nu ne suprapunem total, sa ramana loc de mister si descoperire. Sa adormim tarziu. Cuvintele si starile imi sunt obsesii personale, pe care vreau sa le impart cu el. Sa fie cavaler, la inceput si la sfarsit, in intrigi, in punctele culminante si in desfasurarea actiunilor noastre.

      Uitand pledoaria de mai sus, cred ca gasirea partenerului tine de o potriveala fericita, pentru ca tot experimentand relatii si jumatati, suma criteriilor care stau la baza alegerii nu ramane divizibila la realitatea din antecedente. Si cum pofta vine mancand, nu pot decat sa sper la arome si parteneri cat mai deliciosi!
***
Articol publicat pe TheSexist

2 comentarii

  • Răspunde Javra |

    Până la un anumit punct, sunt de acord cu tine. Totuşi, tot experimentând, devenim afemeiaţi sau curve.
    Nu ştiu la ce număr de parteneri ar trebui să ne oprim. Cert e faptul că nişte miliarde vor rămâne oricum pe dinafară.
    Cu siguranţă, ar trebui să nu ajungem ca nu ştiu ce actor care s-a culcat cu mii de partenere (cum o fi ţinut scorul?), ori ca vreo actriţă de filme pentru adulţi. Psihosexologii dau un număr de parteneri format dintr-o singură cifră.

  • Răspunde Fata de pe plaja cu ganduri |

    Eu ma feresc de etichete cat de mult pot si cred tare in nuante, dincolo de prejudecati. Si mai cred ca numarul partenerilor determina un anumit statut, dar clar calitatea lor atarna mai greu. Iar experimentele merg mana in mana cu o educatie, un stil de viata, un stil de a fi, mijlocind raportarea la „viata”. Nu trebuie sa te arunci cu totul in apa ca sa vezi cat de rece e, nu?

Adaugă comentariu